Curs valutar:
4.6569
4.0889
18 august 2018 Ultimul update: 11:31
13 [FEB 18] SPORT Buzau
Marţi, 13 februarie 2018

SCANDAL Spălaţi-vă pe cap cu el!

Mihai Baltag alte articole de Mihai Baltag
1 vot 1522 vizualizari 0 comentarii mihai.baltag@sansabuzoiana.ro

Gabriel Bodescu, către şeful AJF Mehedinţi, care n-ar fi semnat adeziunea pentru Burleanu: "Du-te-n p..a mea de gunoi!"
 Anunţul oficial al lui Ionuţ Lupescu privind candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, la alegerile de pe 18 aprilie, a crescut tensiunea în tabăra susţinătorilor actualului preşedinte, Răzvan Burleanu. Unul dintre cei mai aprigi susţinători ai acestuia este buzoianul Gabriel Bodescu, "mîna dreaptă", secretarul general adjunct al FRF, rol pe care l-a jucat şi la recenta întîlnire de la Cheile Grădiştei, unde Federaţia a invitat mai mulţi votanţi, majoritatea şefi de AJF-uri.       Potrivit Gazetei Sporturilor, Bodescu a avut din nou o ieşire suburbană la adresa unuia dintre invitaţi, mai exact a preşedintelui AJF Mehedinţi, Dumitru Paraschiv, care n-ar fi semnat adeziunea pentru Răzvan Burleanu. "Du-te-n p...a mea de gunoi!", i s-ar fi adresat Bodescu, şeful de facto al fotbalului buzoian.
Ce a scris Gazeta Sporturilor
"În ultimele zile, FRF a invitat, la Cheile Grădiştei, mai mulţi votanţi în perspectiva alegerilor din luna aprilie, iar ultimele întîlniri s-au terminat prost. Aseară (n.r. duminică), nemulţumit că Dumitru Paraschiv, preşedintele AJF Mehedinţi, nu a trimis adeziunea de susţinere a preşedintelui Burleanu, secretarul general adjunct al Federaţiei, Gabriel Bodescu, a reacţionat violent. Acesta l-ar fi înjurat într-un mod grosolan pe Paraschiv: "Du-te-n p**a mea de gunoi!". La incident erau prezenţi şi alţi preşedinţi de AJF, dar şi secretarul general al FRF, Radu Vişan, care n-a avut nici o reacţie. Contactat de Gazeta Sporturilor, Dumitru Paraschiv a comentat incidentul: "A fost un moment mai aprins, m-am încins şi eu, ca la noi, la olteni, dar nimic mai mult. N-a fost vorba de violenţă fizică. Dacă m-ar fi lovit, vă asigur că eu v-aş fi sunat!". În plus, acesta a punctat că "nu sînt obligat să dau socoteală nimănui referitor la susţinerea mea".
 "Ca în Coreea de Nord!"
Cel care a intervenit să aplaneze conflictul a fost preşedintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, care l-a luat pe Paraschiv şi au părăsit încăperea. Incidentele au continuat şi astăzi (n.r. luni), cînd Stan Prodan, preşedintele AJF Teleorman, n-a fost lăsat de Răzvan Burleanu să ridice o problemă în cadrul discuţiei. Acelaşi Prunariu a intervenit în favoarea lui Prodan: "Ce se întîmplă aici, lăsaţi-l să vedem ce are de zis! Sîntem în Coreea de Nord?!", moment în care susţinătorii actualului preşedinte au izbucnit la adresa şefului AJF Gorj. "Rămîn dezgustat faţă de anumite atitudini care au existat la această întîlnire. Sînt siderat că unul dintre noi nici măcar n-a fost lăsat să deschidă gura. Acesta a fost motivul pentru care am reproşat Federaţiei că ne-am întors înainte de 1989! Este exact ca în Coreea de Nord! Asta nu e democraţia clamată de Burleanu", a reacţionat, pentru Gazetă, Prunariu."
Bodescu neagă incidentul
 "Nici vorbă de aşa ceva. Vorbiţi cu domnul de la Mehedinţi. E dezinformare grosolană, nu e nimic adevărat. Ne contram pe oportunitatea de construire a terenurilor sintetice versus gazon natural. Incredibil, ce dezinformări!", a spus, pentru GSP.ro, Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF.
Alte cugetări marca Bodescu
- "Te-ai băgat cu c..u în p..ă, aiurea!" - către Justin Ştefan, secretarul general al LPF, care îi adusese acuze lui Burleanu într-o emisiune la TVR
- "Daţi-i o lămuie repede, să-şi revină!" - după ce nutriţionistului echipei naţionale i se făcuse rău în avion în timpul unui zbor din Armenia în Kazahstan 
- "Pfaaa, să moară viaţa mea, cu cine vreau io să merg la Mondiale! Doctore, lasă-l, mă, că luăm altu'! Lasă-l, luăm altu'!" - după ce respectivul nutriţionist îşi mai revenise, cît de cît, în fire
- "Eu funcţionez pe principiul lui Nostradamus, care îşi dojenea pisica: "Cine a făcut caca aici peste o jumătate de oră?!" - într-un drept la replică transmis Gazetei Sporturilor.




Etichete: SCANDAL |  Spălaţi
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

16 aug 2018 [12:38]  ACTUALITATE BUZAU

Absențe la Bacalaureatul ”second hand”

365 vizualizari Citeste tot
16 aug 2018 [10:46]  ACTUALITATE BUZAU

Sărata Monteoru/ Peturi, pungi, otrăvuri şi rahat

330 vizualizari Citeste tot
16 aug 2018 [09:32]  MONDEN BUZAU

Liberi și pe 25 noiembrie

693 vizualizari Citeste tot
15 aug 2018 [21:29]  SPORT BUZAU

Naşi şi în Cupă! CSM Rm. Sărat - Metalul 1-3!

341 vizualizari Citeste tot
14 aug 2018 [16:44]  ACTUALITATE BUZAU

'Eminescieni', primarul Toma s-a răzgândit

1106 vizualizari Citeste tot
14 aug 2018 [12:49]  CULTURA BUZAU

LINK/ ”O zi într-o școală finlandeză”

548 vizualizari Citeste tot
14 aug 2018 [11:38]  SPORT BUZAU

Victorie în ultimul amical pentru Metalul!

421 vizualizari Citeste tot
14 aug 2018 [08:33]  MONDEN BUZAU

Andreea de la KRONOS s-a măritat!

3512 vizualizari Citeste tot

National

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU