03 [AUG 17] SPORT Buzau
Joi, 03 august 2017

Noul club sportiv al municipalităţii va fi votat.Riscuri imense dacă se păstrează titulatura

Mihai Baltag alte articole de Mihai Baltag
2 voturi 1075 vizualizari 0 comentarii mihai.baltag@sansabuzoiana.ro

Consilierii locali municipali vor avea de votat astăzi, într-o şedinţă extraordinară CLM programată de la ora 11.00, proiectul de hotărîre privind  înfiinţarea SCM "Gloria Buzău", noul club sportiv al municipalităţii. Proiectul a fost pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joia trecută, dar a căzut la vot, consilierii PNL, PSRO declarîndu-se împotrivă iar independentul Constantin Ionescu s-a abţinut. Pentru ca proiectul să treacă, era nevoie de votul a două treimi din numărul consilierilor.             Liberalii şi-au motivat votul prin faptul că secţiile alese iniţial - atletism, fotbal, rugby, handbal feminin şi sportul pentru toţi nu sînt reprezentative. Au urmat discuţii şi negocieri în ultimele zile, iar iniţiatorii proiectului au scos "sportul pentru toţi", înlocuindu-l cu... şah şi modelism! Aşa se face că, astăzi, votul va fi pe un club sportiv cu 6 secţii: atletism, fotbal, rugby, handbal feminin, şah şi modelism. Aici pot fi multe discuţii, punctele de vedere sînt extrem de multe şi fiecare are dreptatea sa. Marea problemă o reprezintă însă titulatura - Sport Club Municipal "Gloria Buzău". Ironia sorţii a făcut ca, în chiar zilele în care lichidatorul judiciar al fostului club de fotbal, aflat în faliment, care deţine, printre altele, şi marca în cauză, a scos la licitaţie bunurile mobile şi imobile ale FC Gloria Buzău, Primăria să promoveze acest proiect şi să "lipească" noului club respectiva denumire. Pentru oricine care ar avea măcar minime cunoştinţe juridice, vezi şi disputa Gigi Becali - CSA Steaua, este limpede că ceea ce intenţionează Primăria este ilegal, în condiţiile în care nu participă la licitaţie, nici nu intenţio­nează să o facă, ba, mai mult, este pregătită de o luptă în justiţie. Pe care speră să o lungească cît se poate de mult. Evident, va urma acţiunea în justiţie din partea lichidatorului, iar noua denumire va fi contestată atît la MTS cît şi, în parte, la fiecare din federaţiile sportive la care secţiile clubului vor fi afiliate. Şi, cum legea nu lasă loc nici unui dubiu (revenim, vezi cazul Becali - CSA Steaua), hotărîrea va deveni nulă, noul club riscă să se trezească cu activitatea blocată, iar Primăria cu plata unor despăgubiri imense!   N.R. Despre aberaţia lansată în discuţie la şedinţa trecută, cum că marca "Gloria Buzău" n-ar fi înregistrată la OSIM, n-are rost să mai amintim. Am produs documentul în cauză în ziarul de luni, lucrurile sînt clare, marca e valabilă pînă în 2019.

Echipa de fotbal, principala beneficiară! Exact ce şi-a dorit, dar pe banii Primăriei!
Orice om normal la cap îşi pune întrebarea de unde atîta încrîncenare de a numi şi Gloria Buzău noul club sportiv, în condiţiile în care situaţia se prezintă aşa cum se prezintă. O titulatură care nu este deloc nici pe placul celor de la rugby şi handbal feminin, obligaţi să participe în competiţii ca şi... Gloria Buzău! Există, însă, o mare beneficiară, echipa de fotbal, care s-ar putea transforma, peste noapte, în... Gloria Buzău, fără a scoate din buzunar nici măcar un leu. Au fost, spun sursele noastre, presiuni făcute de la Federaţie, de Gabriel Bodescu mai exact, să apară de urgenţă o nouă  Glorie, condusă şi girată de oameni obedienţi lui şi, foarte important, pe banii Primăriei!  
Vartan Roşioru, lichidator judiciar, în Şansa Buzoiană, 19 iulie:
"Este în regulă ca noul club sportiv al municipali­tăţii să se numească SCM Gloria Buzău atîta timp cît Primăria va participa la licitaţie şi va cîştiga. De altfel, ca să fie foarte clar, că tot au apărut diverse discuţii în spaţiul public, oricine doreşte marca Gloria Buzău trebuie să participe la licitaţie, altfel nu se poate."

ÎNTREBĂRI

1. Mergînd pe scenariul unei foarte probabile înfrîngeri în justiţie, dacă lucrurile vor evolua aşa cum se prefigurează acum, cine plăteşte? 2. Care sînt criteriile care au stat la baza desemnării celor 5 membri ai Consiliului Director? 3. Cîţi dintre prietenii ori apropiaţii viceprimarului Andrei Neder vor face parte din organigrama noului club?



Etichete: imense |  municipalităţii |  păstrează |  Riscuri |  sportiv |  titulatura |  votat
Voteaza articolul: bun: 2  |  slab: 0   2

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

17 aug 2017 [20:10]  ACTUALITATE BUZAU

Apa meteorica decide dacă Ciolacu e președinte

461 vizualizari Citeste tot
17 aug 2017 [13:54]  ACTUALITATE BUZAU

Revine canicula

235 vizualizari Citeste tot
17 aug 2017 [11:21]  MONDEN VRANCEA

Spectacol inedit în Vrancea

995 vizualizari Citeste tot
17 aug 2017 [07:52]  ACTUALITATE BUZAU

Spulberata pe trecerea de pietoni de un BMW

401 vizualizari Citeste tot
16 aug 2017 [11:19]  MONDEN BUZAU

Adina Răducan cântă cu Călin Geambașu

722 vizualizari Citeste tot
13 aug 2017 [13:48]  ACTUALITATE BUZAU

Accident cu șase victime la Șarînga

2514 vizualizari Citeste tot

National

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU