18 [SEP 18] SPORT Buzau
Marţi, 18 septembrie 2018

HANDBAL Fete risipitoare!

Mihai Baltag alte articole de Mihai Baltag
0 voturi 2078 vizualizari 0 comentarii mihai.baltag@sansabuzoiana.ro

Al doilea meci al fetelor de la SCM la Sala Sporturilor, al treilea în Liga Naţio­nală, a făcut toţi banii! Şi nu vorbim de preţul biletelor! Dacă partida de debut, cu SCM Rm. Vîlcea, n-a avut istoric, altfel au stat lucrurile la meciul de sîmbătă, în care elevele lui Dumitru Muşi şi Romeo Ilie au avut o adversară comparabilă ca valoare cu trupa din Vîlcea.

Locul 3 în ediţia trecută de campionat şi una dintre reprezentantele României în eurocupe, Măgura Cisnădie venea la Buzău după două victorii consecutive şi o viza pe cea de-a treia. La rîndul lor, buzoiencele, odată trecut şocul cu Rm. Vîlcea, cîştigaseră la Roman şi primeau formaţia sibiano-braziliană cu un moral ridicat la cote înalte. S-a început echilibrat, ba au condus ele, ba au condus ale noastre, nici una însă la mai mult de un gol. În minutul 16, după ce Gedroit a readus Buzăul în avantaj (7-6), Alina Iordache i-a parat Roxanei Gatzel o aruncare de la 7 metri. S-a făcut din nou egal şi au urmat momente mai rar întîlnite, cu ambele echipe nevoite să evolueze în dublă inferioritate (Diana Predoi şi Ionela Goran, respectiv Cynthia Tomescu şi Ada Moldovan). Cu 3 goluri din tot atîtea aruncări de la 11 metri ale senzaţionalei Dziana Ilyna, jucătoarea nr. 1 a SCM-ului, plus o reuşită a Dianei Predoi, SCM-ul se desprinde la 11-8 în minutul 25. Costa, de două ori şi Fachinello restabilesc egalitate, dar Ilyna a avut ultimul cuvînt al primei reprize cu două aruncări perfecte între care s-a intercalat o nouă paradă a Alinei Iordache, la un 7 metri executat de Larissa Araujo. 13-11 după prima repriză, cine ar fi crezut?  Am avut şi 5 goluri avans după pauză!  Jocul a devenit şi mai palpitant odată cu startul părţii secunde. Cu primele lor reuşite în meci, Cristina Nan şi Alina Ilie duc SCM-ul la 14-11! Se merge în continuare cap la cap, diferenţa de 3 goluri se păstrează timp de 11 minute, dar reuşitele Dzianei Ilina şi Alinei Ilie aşază pe tabelă un scor incredibil: 20-15! În rol îşi intră apoi Marija Gedroit, cu 4 goluri la rînd pentru gazde, replica Adei Moldovan este pe măsură, iar în minutul 50 tabela arăta în continuare minunat: 24-20! Dar ceva se întîmplă! Urmează 4 reuşite la rînd ale oaspetelor şi e din nou egal: 24-24! Alina Ilie îşi readuce echipa rapid în avantaj, dar de la 7 metri Ada Moldovan egalează din nou: 25-25! Secundele de final n-a fost bine să le urmăreşti dacă ai probleme cu inima! La 59.09, 7 metri pentru Cisnădie! Alina Iordache îi mai refuză o dată şansa golului şi sigur a victoriei Adei Moldovan! Buzăul are ultimul atac, Alina Ilie aruncă pentru 3 puncte, dar mingea nu vrea să mai intre în poartă! Şi s-a terminat, 25-25!  „După parcursul jocului, eu zic că am fi putut să cîştigăm, dar dacă am fi vorbit înainte, nici nu ne-am fi gîndit la un egal în faţa echipei care a terminat cu bronz anul trecut, o echipă foarte valoroasă şi mai ales foarte omogenă, care joacă de 1 an împreună, tot campionatul trecut au jucat împreună, sînt cu totul altfel relaţiile de joc. (....) Lipsa de experienţă îşi spune cuvîntul, pentru că atunci cînd aveam avantaj mare aproape de final ar fi trebuit să facem atacurile mai lungi, să nu comitem greşeli neprovocate. Dacă vom reuşi să le remediem şi să le determinăm să aibă mai multă răbdare cu finalizarea la poartă, sigur va creşte şi eficienţa în joc!” - Romeo Ilie, antrenor secund SCM Buzău „Dacă m-aţi fi întrebat înainte de meci, nu gîndeam aşa, dar avînd în vedere cum s-a derulat jocul, este un egal foarte greu obţinut. Puteam să şi cîştigăm, puteam să şi pierdem. Arbitrajul? Unul cu greşeli de ambele părţi, foarte multe sancţiuni, foarte multe aruncări de la 7 metri acordate, cred că în jur de 20, un joc foarte tare. Buzăul este o echipă foarte puternică şi cred că va face multe suprize în acest campionat!” - Alexandru Weber, antrenor Măgura Cisnădie
SCM BUZĂU - MĂGURA CISNĂDIE 25-25
SCM Buzău: Alina Iordache, Mădălina Puşcaş - Dziana Ilyna (9), Marija Gedroit (4), Alina Ilie (4), Mădălina Predoi (3), Diana Predoi (3), Cristina Nan (1), Ionela Goran (1), Cristiana Ciuplea, Alexandra Banciu, Roxana Tabarcea, Marinela Gherman, Andreea Mărginean. Antrenor: Dumitru Muşi Măgura Cisnădie: Gabriela Moreschi Dias, Elena Voicu, Cristina Popovici - Ada Moldovan (9), Larissa Araujo (6), Mariana Costa (6), Larissa Da Silva (2), Roxana Gatzel (1), Deonise Fachinello (1), Cynthia Tomescu, Iulia Matei, Jasna Boljevici, Paula Hoha, Alexandra Iovănescu, Paula Chirilă, Oana Petrei. Antrenor: Alexandru Weber  Liga Naţională - Etapa a 4-a  SCM Buzău - Măgura Cisnădie 25-25 CSM Slatina - Corona Braşov 24-24 SCM Craiova - CSM Roman 32-24 CSM Bucureşti - CSM Galaţi 26-19 Minaur Baia Mare - SCM Rm. Vîlcea 23-5 Gloria Bistriţa - CSU Cluj Napoca 27-23 HC Zalău - Dunărea Brăila 22-19  Clasament  1.RM. VÂLCEA     9 2.CSM Bucureşti     9 3.Cisnădie         7 4.Craiova         6 5.Bistriţa         6  6.Baia Mare     4 7.Corona         4 8.HC Zalău         4 9.Slatina         4 10.SCM Buzău     4 11.Brăila         1 12.Galaţi         1 13.Cluj Napoca     0 14.Roman         0  Etapa a 5-a - joi, 20 septembrie  Măgura Cisnădie - SCM Craiova  (miercuri, ora 17.30, TVR 1) CSM Roman - Minaur Baia Mare Dunărea Brăila - CSM Bucureşti SCM Rm. Vîlcea - HC Zalău CSM Slatina - Gloria Bistriţa Corona Braşov - CSM Galaţi CSU Cluj Napoca - SCM Buzău  (joi, ora 18.00)





Etichete: HANDBAL |  risipitoare
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU