26 [OCT 18] SPORT Buzau
Vineri, 26 octombrie 2018

FOTBAL Adevăratul derby

Mihai Baltag alte articole de Mihai Baltag
0 voturi 1429 vizualizari 0 comentarii mihai.baltag@sansabuzoiana.ro

Programul a făcut, ca în decurs de două etape, CSM Rm. Sărat să le întîlnească pe celelalte două echipe buzoiene din serie. Săptămîna trecută, rîmnicenii au venit în Crîng pentru meciul cu SCM, asupra căruia, din bun simţ, nu are rost să ne mai pronunţăm, sîmbătă după-amiază îi vor avea ca oaspeţi pe cei de la Metalul şi acesta va fi, practic, adevăratul derby local al Ligii a 3-a.            Este clar că de această dată şi garnitura CSM-ului va fi alta, alta va fi şi mobilizarea şi asta, din punct de vedere al suporterului neutru, va fi un cîştig pentru fotbal. Pentru rîmniceni, va fi şi o mare dorinţă de revanşă, după ce Metalul i-a învins de fiecare dată în ultimele trei întîlniri oficiale directe. În campionatul trecut, elevii lui Vali Stan au cîştigat atît pe sintetic (2-0), cît şi la Rm. Sărat (2-1), iar în august anul acesta, în faza a 2-a Cupei, tot la Rîmnic, Metalul s-a impus cu 3-1. Pe de altă parte, parcursul de pînă acum n-are darul de a mulţumi pe vreuna dintre echipe, punctele puse în joc sînt importante şi va fi, deci, un meci din care, cu siguranţă, vor ieşi scîntei. Pentru Metalul, este un prilej de a lega un al treilea rezultat pozitiv, după victoria cu CSM Roman şi remiza de la Tg. Secuiesc, unde antrenorul Vali Stan a remarcat şi nivelul ridicat în evoluţia elevilor săi. În concluzie, un meci de văzut!   
SCM-ul, tot în Crîng
După disputa cu CSM Rm. Sărat, de săptămîna trecută, SCM Buzău rămîne în Crîng şi pentru această etapă. De data aceasta, va întîlni un adversar adevărat, ocupanta locului 3, Bucovina Rădăuţi. Meciul se va juca sîmbătă, de la 15.00.
Liga a 3-a, Seria I - Etapa a 10-a
-vineri, ora 15.00: CSM Paşcani - CSM Focşani
-sîmbătă, ora 15.00: CSM Rm. Sărat - Metalul Buzău Sporting Lieşti -KSE Tg. Secuiesc Ştiinţa Miroslava - Foresta Suceava Sănătatea Darabani - Şomuz Fălticeni CSM Ceahlăul - FC Botoşani 2 SCM Buzău - Bucovina Rădăuţi
-sîmbătă, ora 17.00: SC Oţelul Galaţi - CSM Roman   Clasament
1.SC OŢELUL     23 2.SCM Buzău     23 3.Rădăuţi     19 4.Miroslava     19 5.Tg. Secuiesc     15 6.Suceava     15 7.Focşani     15 8.Lieşti         14 9.CSM Ceahlăul     13 10.Metalul     12 11.CSM Rm. Sărat 9 12.Fălticeni     7 13.Botoşani 2     6 14.Darabani     6 15.Paşcani     4 16.Roman     3



Etichete: Adevăratul |  derby |  FOTBAL
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

23 aug 2019 [08:19]  MONDEN BUZAU

La mulți ani, Fuego!

271 vizualizari Citeste tot
22 aug 2019 [16:19]  ACTUALITATE BUZAU

VIDEO Primele imagini cu criminalul de la Săpoca

1877 vizualizari Citeste tot
21 aug 2019 [14:43]  ACTUALITATE BUZAU

Cutremur cu epicentrul lângă Nehoiu

308 vizualizari Citeste tot
21 aug 2019 [12:08]  ACTUALITATE BUZAU

Căldură mare! ANM a dat informare

395 vizualizari Citeste tot
20 aug 2019 [12:59]  MONDEN BUZAU

Sărbătoare în trupa Amadeus

418 vizualizari Citeste tot
20 aug 2019 [12:13]  ACTUALITATE BUZAU

(VIDEO)Dan Barna, în vizită în orașul Buzău

395 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU