19 [OCT 19] POLITIC Buzau
Sâmbătă, 19 octombrie 2019

PSD are mai mult timp pentru comunicare, in opozitie

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
0 voturi 2510 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Social democrații din Buzău vor avea ieșiri publice săptămânale pe care le vor organiza  în fiecare zi de vineri, semn că trecerea în Opoziție le-a creat mai mult timp pentru comunicare. Social democrații au de gând inclusiv să publice o carte în care vor trece în revistă toate realizările din ultimii ani.  

La întâlnirea de ieri cu presa locală, prima organizată după câteva luni de absență, liderii PSD Buzau au venit relaxați, puși pe glume și cu planuri mari pentru alegerile care bat la ușă. Principala atenție este îndreptată către campania electorală, la finalul căreia vor să obțină cel mai bun scor, atât la nivel județean, cât și la nivel central. Partidul Social Democrat speră să câștige alegerile prezidențiale, iar pentru asta duce o campanie intensă în care comunicarea este punctul forte.

„Avem o pauză de redresare forțată”, au anunțat, în deschiderea conferinței de vineri, cei prezenți, respectiv senatorul Lucian Romașcanu și deputatul Sebastian Radu, primarul Constantin Toma și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean. Marele absent a fost Marcel Ciolacu, absența fiind motivate de faptul că urma o întâlnire specială cu primarii din toate localitățile județului, în cadrul Comitetului Județean PSD Buzău, convocat vineri după-amiază.  Conferința de presă a a durat aproximativ o oră, timp în care social democrații au prezentat strategia de campanie la finalul căreia , echipa de la Buzău vrea să obțină cel mai bun scor din țară. „Viorica Dăncilă candidează pentru o poziție care cere anumite calități. În România, președintele nu are foarte multe atribuții, dar, în schimb, este cea mai legitimă funcție în stat pentru că este rezultatul unui vot universal. Ne trebuie echilibru, imparțialitate, deschidere spre dialog și competență lucruri pe care Viorica Dăncilă le-a arătat la vârful Guvernului. În plus, un argument al PSD-lui este acela că dacă vom câștiga alegerile parlamentare de la anul, și sunt convins că așa va fi, ne va fi mai ușor să facem ceea ce avem de făcut cu Viorica Dăncilă președinte” a declarat senatorul PSD Lucian Romașcanu.   Primarul Constantin Toma dar și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean au făcut o scurtă trecere în revistă a investițiilor realizate și a sumelor care urmează să fie atrase în municipiul Buzău și în județ. Toma a afirmat ca in aceasta legislatura Buzaul a atras cele mai mari fonduri banesti de la Guvern,,Sunt 1,3 miliarde de lei – fonduri guvernamentale, 639 de milioane de lei fonduri europene. Urmează să vină și 480 de milioane de lei de la Fondul de Dezvoltare și Investiții. Nu există comună sau orășel din județul Buzău care să nu fi primit bani și să nu se fi dezvoltat în ultimii ani”.  

Aceste lucruri urmează să fie cuprinse într-o carte va fi tipărită în urmatoarele zile și, foarte probabil, va fi folosită ca material electoral.


Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU