09 [NOV 19] POLITIC Buzau
Sâmbătă, 09 noiembrie 2019

Avem un nou guvern! Ce se întîmplă la Buzău cu şefii susţinuţi de PSD

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
1 vot 1555 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro

 Guvernul Orban a trecut la votul din Parlament iar cu citeva zile in urma  "a intrat în pîine", fieca­re ministru preluându-şi portofoliul. Încă din primele minu­te de după învestire, în teritoriu au apărut calculele privind viitorul pe termen scurt pe care guvernul minoritar liberal îl va asigura deţinătorilor unor funcţii de condu-cere pendinte de Palatul Victoria în teritoriu.   În mod evident, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile principalilor  fruntaşi ai PNL, Ludovic Orban, premier şi preşe-dinte sau Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte, primii pe lista schimbărilor fulger vor fi prefecţii, urmaţi în mod evident de cei care conduc la diferite niveluri instituţiile deconcentrate. În acest context este de urmărit în ce mod şi cît de repede se pot efectua aceste schimbări. De exemplu, în cazul prefecţilor şi subprefecţilor cea mai uzitată metodă este apelarea la "principiul mobilităţii". Concret, guvernul îl va lua pe înaltul funcţionar public şi-l va detaşa într-o funcţie unde "se agaţă harta-n cui", astfel că funcţionarul fie va strînge din dinţi şi se va prezenta la post fie va demisiona. Asta dacă nu va demisiona direct, la sugestia unora şi altora. La fel s-ar putea întîmpla şi cu ceilalţi funcţionari susţinuţi pînă acum de P.S.D. sau A.L.D.E. şi-ar putea păstra funcţiile pentru că partidul lui C.P. Tăriceanu a votat cu Orban. 
A.L.D.E. vizează funcţia de prefect 
Pentru că veni vorba despre oamenii A.L.D.E., e de precizat că mai multe surse din mediul politic susţin că partidul condus la Buzău de deputatul Adrian Mocanu a cerut şi obţinut, împreună cu Tăriceanu, de la liberali funcţia cea mai înaltă din Casa Albă. A fost una dintre condiţiile procedurale pe care A.L.D.E. le-a pus pe masa negocierilor pentru moţiunea de cenzură şi trecerea guvernului iar Orban, spun aceleaşi surse, ar fi fost nevoit să accepte. Aşadar, potrivit informaţiilor noastre, actualul subprefect susţinut de A.L.D.E., Leonard Dimian, ar putea deveni prefect iar funcţia a doua din Instituţia Prefectului ar reveni liberalilor buzoieni.De asemenea,in mediul politic se vorbeste si despre alte nume de functionary publici care ar putea ajunge la conducerea pefecturii.  Totodată, unele instituţii deconcentrate nu se ştie, însă, ar putea fi conduse în viitorul apropiat de persoane din A.L.D.E. sau susţinute de acest partid. Desigur, aceste informaţii vin după cum am precizat mai sus, "pe surse", deci  trebuie luate cu "titlu de inventar", însă argumentele care o susţin se referă la faptul că A.L.D.E. Buzău a avut unele dintre cele mai bune rezultate din ţară, în istoria partidului la europarlamentare ceea ce i-a dat posibilitatea deputatului Adrian Mocanu să joace dur, lucru pe care după cum s-a văzut pînă acum, ştie să-l facă. Însă, dincolo de toate acestea este de văzut ce reacţie ar putea avea liberalii buzoieni faţă de această situaţie.



Etichete: întîmplă |  Buzău |  guvern |  susţinuţi |  şefii
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU