15 [IUL 19] MONDEN Buzau
Luni, 15 iulie 2019

Angela Rusu și Maria Dragomiroiu, sărbătorite de artiști dragi

Karla Lucuţă alte articole de Karla Lucuţă
0 voturi 1556 vizualizari 0 comentarii monden@focustv.ro

Două artiste extrem de iubite, respectate și apreciate de publicul din România s-au celebrat zilele acestea. A fost ziua lor de naștere, dar au petrecut departe de casă și de țară. Tocmai în Ontario - Canada aflate, Maria Dragomiroiu și Angela Rusu au avut lângă ele buni colegi din branșă la ceas aniversar. 

Trec anii pentru fiecare, dar parcă tot mai frumoase și voioase sunt cele două. Cântă peste tot unde sunt chemate și bucură suflete. Prima s-a sărbătorit Angela Rusu. I-au cântat la mulți ani prieteni apropiați din Canada și artistul Gheorghe Gheorghiu, cu care se afla la moment în turneu. Maria Dragomiroiu a fost la rândul său felicitată de Adrian Enache, Mirabela Dauer și alți colegi cu care colindă lumea. 

Cântăreața Angela Rusu și-a propus ca, de ziua ei să se afle, în fiecare an, în altă destinație de pe glob. În 2018 s-a sărbătorit în Franța, zilele trecute, când a împlinit 45 de ani, am găsit-o în Toronto, Canada. 

Cu fiecare an care trece, mă bucur parcă și mai mult de fiecare aniversare. Nu-mi doresc să devin sclava lucrului pe care-l iubesc nespus, cântatul. Cânt cu poftă și drag unde-mi place, nu oricând, oriunde și de dragul banilor. În Canada, ne-am bucurat de prieteni dragi nouă și o petrecere intimă, care a continuat cu o altă frumoasă petrecere.”, a spus Angela, care acum e în vacanță în Palm Springs, California, la nașii ei de cununie. 

Cele două pot fi auzite pe Focus Fm, un radio regional care promovează muzica românească și pune în undă cele mai tari hituri ale artiștilor.


Etichete: Angela |  artiști |  dragi |  Dragomiroiu |  Maria |  sărbătorite
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Din aceeasi categorie
  • E cea mai deprimantă zi!; 20 ianuarie 2020; Buzau
  • Lucia Dumitrescu a format un cor de cameră; 15 ianuarie 2020; Buzau
  • Adrenalină în deșert pentru buzoianca lui Fodor; 13 ianuarie 2020; Buzau
  • Dr. Adriana Roșca, ce model pentru tinerii buzoieni!; 09 ianuarie 2020; Buzau
  • Sfântul Ioan: Râzi azi și vei râde tot anul!; 07 ianuarie 2020; Buzau
  • Avem 15 zile libere legale. Uite când stăm acasă!; 06 ianuarie 2020; Buzau
  • Alin Stoica ne colindă, la FOCUS FM; 20 decembrie 2019; Buzau
  • Ultima ora

    Presedinte
    Ion CRISTOIU
    Director general
    Vlad PUFU