BREAKING NEWS
Curs valutar:
4.6572
3.9685
18 iulie 2018 Ultimul update: 11:03
14 [APR 18] ACTUALITATE
Sâmbătă, 14 aprilie 2018

A murit un mare artist buzoian

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
0 voturi 1278 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Unul dintre cei mai mari artisti buzoieni ai utimilor ani a incetat din viata.Caricaturistul  Mihai Stănescu, ale cărui lucrări au fost interzise de Nicolae Ceauşescu, a murit la vârsta de 78 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o suferinţă îndelungată. Anunţul a fost făcut de fiica artistului, Daiana Stănescu, pentru Realitatea.net. Aceasta a precizat că tatăl său s-a retras din activitate şi de pe scena publică în urmă cu trei ani şi jumătate.Născut pe 20 iulie 1939, în satul Grădiştea, lângă Mizil(n.r. la acea vreme localitatea in care s-a nascut artistul apartinea administrativ de Buzau), Mihai Stănescu a fost singurul caricaturist român care, trăind la Bucureşti, a criticat în mod deschis regimul lui Nicolae Ceauşescu. El a absolvit liceul la Buzău şi apoi, contrar sfatului mamei sale de a se înscrie la Medicină, a urmat la Iaşi liceul de arte plastice, unde a fost înscris în anul II. În 1966, el a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.După facultate, Mihai Stănescu a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde a făcut grafică publicitară, de unde a demisionat după 6 ani.,noteaza siteul stiripesurse.ro A revenit după un an şi a mai lucrat alţi şase ani. În 1978, a devenit liber-profesionist. În anii 1970 şi 1980 a câştigat numeroase premii internaţionale. În 1992, Mihai Stănescu şi-a deschis un magazin lângă Sala Palatului. Magazinul, „Erata", a funcţionat până în februarie 2016. Aici au fost vândute căni, cărţi poştale, tricouri şi sacoşe de pânză imprimate cu desenele sale, dar şi albume de caricatură şi desene originale ale artistului
 Mai multe amanunte AICI


Etichete: artist |  buzoian |  murit
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

16 iul 2018 [17:58]  PUBLICITATE BUZAU

(P) DISPOZIŢIE Nr. 174 privind convocarea Consiliului judeţean în şedinţă ordinară

ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU[...]
244 vizualizari Citeste tot
16 iul 2018 [14:08]  ACTUALITATE BUZAU

Schimbare importantă la Compania de Apă

731 vizualizari Citeste tot
14 iul 2018 [17:51]  ACTUALITATE BUZAU

Infiorator!A murit zdrobit de roata remorcii

341 vizualizari Citeste tot
14 iul 2018 [09:55]  ACTUALITATE BUZAU

Masina rasturnata pe DN2-E85,doua victime

274 vizualizari Citeste tot

National

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU