09 [APR 14] ACTUALITATE Vrancea
Miercuri, 09 aprilie 2014

Un pas până la un nou caz „Ionuţ”. Vezi aici unde era să fie sfâşiat de câini încă un copil!

Claudia Toader alte articole de Claudia Toader
0 voturi 1741 vizualizari 0 comentarii claudiatoader@sansanews.ro
Un pas până la un nou caz „Ionuţ”. Vezi aici unde era să fie sfâşiat de câini încă un copil!

Doar o minune a făcut să nu asistăm la o reeditare a cazului Ionuț, copilul de 3 ani din Capitală, care a pierit sfâșiat de o haită de maidanezi.

 

De această dată, câinii fără stăpân au atacat la Focșani unde un copil de 10 ani a scăpat ca prin minune cu viață după ce a fost mușcat de mai multe patrupede agresive.

 

Incidentul a avut loc, marţi, în cartierul Gară. Copilul se întorcea de la şcoală în momentul în care mai mulți câini l-au atacat. Norocul băiatului a fost că un trecător a văzut toată scena și a intervenit, scoțându-l din colții animalelor furioase. Salvatorul a chemat imediat ambulanța, iar copilul a fost transportat la spital. Băiatul are mai multe plăgi mușcate, este în afara oricărui pericol, dar va rămâne în spital, pentru că plăgile necesită o îngrijire medicală îndelungată.

 

Tatăl copilului, un cunoscut medic veterinar din Focșani, spune că băiatul a avut realmente noroc. Dacă în locul lui era un copil de o vârstă mai mică, puteam asista la o adevărată tragedie.

 

Culmea este că tatăl băiatului atacat de maidanezi a pus bazele unei asociații pentru protecția animalelor și, în special, a câinilor fără stăpân.

 

Asociația Prietenii Animalelor, fondată de părintele băiatului atacat, a amenajat inclusiv un adăpost pentru câinii adunați de pe străzi. De-a lungul timpului, reprezentanții asociației au criticat vehement eutanasirea animalelor fără stăpân.

 Medicul și-a schimbat între timp părerea

 

Acum, după ce animalele i-au sfâșiat copilul, susține că toți maidanezii trebuie adunați de pe străzi, iar câinii care nu sunt revendicați trebuie eutanasiați, în termenul prevăzut de lege.

 

Tatăl copilului atacat de câini nu vrea să lase lucrurile așa și spune că va da în judecată Primăria Focşani. Fiul medicului veterinar este al doilea copil atacat în Focșani în ultimele zile. Un alt caz a fost înregistrat, în week-end, în apropierea Spitalului Județean Focșani, unde un copil a fost mușcat de maidanezii din zonă și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

La Focşani, aproape 100 de câini maidanezi strânşi de pe străzile oraşului au fost eutanasiaţi, de la începutul anului.

 



Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU