BREAKING NEWS Buzau
19h 39' ACTUALITATE Buzau
Marţi, 25 iunie 2019

Vijelie! 9400 de gospodării fără curent, copaci rupți care blochează șosele

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 1313 vizualizari 0 comentarii
UPDATE [19:39] 25 IUN 2019 › Circulație îngreunată marți seară pe DN 2 E 85, la ieșirea din Rm. Sărat spre Focșani, din cauza apei și aluviunilor venite de pe câmp pe carosabil. Poliția rutieră dirijează traficul  iar muncitorii de la SDN intervin cu utilaje pentru curățarea drumului. 

UPDATE [19:19] 25 IUN 2019 › Ultimele date transmise de Prefectura Buzău arată că până la ora 19.00, au fost semnalate următoarele situații de urgență: 9 copaci au fost culcați la pământ  de vânt, 7 curți au fost inundate în municipiul Buzău, un conductor electric a fost doborât de rafale iar o bucată din acoperișul unui bloc din cartierul Dorobanți a fost de asemenea smuls de vântul puternic.  Au mai fost inundate subsolul Grădiniței Boboceii din Micro 3 și Centrul de Dializă. 

UPDATE [19:09] 25 IUN 2019 › Numărul gospodăriilor fără curent electric a crescut, astfel că marți seară, în întreg județul Buzău sunt circa 9400 de abonați nealimentați. Avarii din cauza furtunii sunt la C.A. Rosetti, Rușețu, Padina, Pogoanele, Brădeanu, Țintești, Vintilă Vodă, Cochirleanca, Lopătari, Mânzălești, Buda și Topliceni. De asemenea, sunt copaci căzuți pe conductorii electrici la Viperești și Lipia.

UPDATE [18:14] 25 IUN 2019 › În urma vijeliei de marți seară Centura Buzăului și Drumul Județean 203 D Smeeni Brădeanu au fost blocate de arbori doborâți de vântul puternic.  Intervin pompierii și membrii SVSU cu drujbe. 

Vijelie! 9400 de gospodării, fără curent, copaci rupți care blochează șosele

Județul Buzău se află sub cod portocaliu de vijelie, iar previziunile meteorologilor se adeveresc. În întreg județul, vântul suflă extrem de puternic, la rafală ajungând până la 70-80 de km la oră. 
Din cauza vijeliei, mai mulți copaci au căzut pe DN 2 C la intrarea în Padina dar și pe DJ 203 I, între Cotorca și Lipănescu. Polițiștii dirijează traficul între cele 2 puncte până când pompierii și echipele trimise de Comitetele Locale pentru Situații de Urgență  vor îndepărta arborii căzuți. 
De asemenea, sunt crengi căzute pe carosabil în zona industrială a Buzăului, unde se circulă pe o bandă, pe un sens de mers. Un copac este căzut și pe Șoseaua Brăilei, în zona RAR. 
Tot din cauza furtunii, circa 4000 de abonați din Grebănu, Topliceni, Boldu și Vâlcelele sunt nealimentați cu energie electrică. Vântul a provocat avarii la rețeaua electrică. 
Muncitorii acționează în toate zonele afectate, acolo unde vremea îi lasă să-și facă treaba. 


Etichete: Buzau |  fara curent  |  furtuna |  vijelie
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU