24 [NOV 19] ACTUALITATE Buzau
Duminică, 24 noiembrie 2019

Toma:”PSD trebuie resetat. Nu plec la alt partid”

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
2 voturi 1778 vizualizari 0 comentarii

Momente pline de amărăciune trăite duminică seară de social democrații buzoieni, al căror candidat a pierdut alegerile prezidențiale, dar și un prilej de bilanț pentru aceștia.
După ce a aflat că Viorica Dăncilă a pierdut alegerile, primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat că e momentul ca PSD să fie resetat iar schimbările trebuie să aibă loc ”imediat”.
”După votul de astăzi au fost două veşti bune. Interesul major pentru vot al românilor care au plecat voit sau nevoit din ţară - asta înseamnă că ei vor să revină acasă. Preşedintele trebuie să se ţină de cuvânt şi să creeze toate condiţiile pentru toţi românii. A doua veste bună e că PSD şi-a terminat un ciclu şi trebuie resetat de sus până jos şi de jos până sus. Schimbările trebuie să aibă loc imediat pentru că e inacceptabil ce s-a întâmplat în aceşti 3 ani. Câştigăm cu 46 la sută, schimbăm 3 guverne şi, din nenorocire, au fost promovati o multime de oameni care nu trebuia să ajunga niciodată în functii de conducere”, a spus Toma.
Edilul şef al Buzăului a adăugat că o veste proastă după ziua celui de-al doilea tur de scrutin estre discursul preşedintelui Iohannis care ”e în război deschis cu toţi pesediştii”.
” O veste proastă este discursul domnului preşedinte care e în continuare în război deschis cu pesediştii. Nu voi pleca la alt partid, dar nu înţeleg ce trebuie să fac. Ar trebui, după spusele dumnealui, să emigrez sau toţi pesediştii cu funcţii, aleşi de oameni, să-şi dea demisia. Da, uite îmi dau demisia imediat, mâine dimineaţă. E inacceptabilă o asemenea poziţie şi ne vom apăra şi mă voi apăra muncind mai mult pentru ca oamenii să vadă că se întâmplă lucruri deosebite la Buzău, nu la Bucureşti”, a mai spus primarul.  



Etichete: partid |  resetat |  trebuie
Voteaza articolul: bun: 2  |  slab: 0   2

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU