BREAKING NEWS Buzau
25 [FEB 20] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 25 februarie 2020

Tânăra din Râmnicu Sărat care a venit la spital cu semne de boală, trimisă în izoletă la Matei Balș, nu ar avea coronavirus

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
0 voturi 2635 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Tânăra din Buzău, întoarsă în țară din Italia în urmă cu o săptămână, din zona de focar, nu ar fi infectată cu coronavirus, potrivit protv.ro, care îl citează pe managerul Institutului “Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel.

Tânăra de 29 de ani din Râmnicu Sărat, dusă la București cu izoleta și cu o salvare special echipată, a fost evaluată medical, i-au fost efectuate teste iar specialiștii ar fi concluzionat că ea nu ar fi infectată cu coronavirus. 

Pe de altă parte, managerul Institutului Matei Balș spunea că foarte mulți români care se întorc din Italia au venit la institut pentru a face testele pentru coronavirus. Luni  au venit peste 100 de persoane și au fost testate 35. Niciun test nu a ieșit din fericire pozitiv.

Important de știut este că modul corect de a acționa în astfel de cazuri este altul decât cel la care a recurs râmniceanca de 27 de ani, care a venit la spital, deși știa că recent a vizitat o zonă din Italia, cu cazuri confirmate de coronavirus. Femeia trebuia să sune la 112 și să anunțe autoritățile despre situația în care se află, nu să se prezinte la spital și să intre în mijlocul bolnavilor. 



Etichete: boală |  coronavirus |  izoletă |  Matei |  Râmnicu |  semne |  spital |  Sărat |  Tânăra |  trimisă |  venit
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU