07 [AUG 18] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 07 august 2018

Serios?!/ Criză și afaceri cu manuale de engleză

Sorin Dinco alte articole de Sorin Dinco
3 voturi 1566 vizualizari 0 comentarii

Apel național pentru profesori care vor să contribuie în echipe de elaborare a manualelor școlare, în special de limba engleză. După ce a prezentat bilanțul activității pe anul școlar 2017-2018, ministrul Educației a emis un comunicat prin care îndeamnă profesorii de pretutindeni, din rețeaua națională, să se implice în elaborarea de manuale școlare.


Cunoscută ca țara cu cea mai bună școală de limba engleză din fostul bloc comunist, România este într-o incredibilă nevoie de ”manuscrise”, valabile conform standardelor europene, care să se constituie în produsul final: manualul. Fiind lipsiți de o motivare financiară solidă, adevărații profesori care știu ce înseamnă producerea unui manual pentru predarea unei limbi străine, sunt deja în ”biznis”, însă pe o piață alternativă. Iată de ce, la începutul anului școlar, părinții trebuie să plătească sume considerabile pentru a se asigura că, la clasă, profesorii le introduc copiii pe un flux normal de învățare.


”Normalitatea” nu ține numai de manualul scris și tipărit. Ca și pentru alte discipline, engleza, în speța de față, presupune un pachet format din: manualul de bază, manualul auxiliar, de activități, caietul de exerciții și cel puțin un DVD cu fișiere audio și video care nu completează, ci e fundamental pentru demersul pedagogic. Așadar, un pachet-suport care atinge o valoare de aproape 50 de euro, în medie, pe piața liberă și care e deja familiar în școlile performante. Nu dai banul, nu stai în față...


”Manuscrisele”, despre care face vorbire ministrul Educației, sunt doar ”paravanul” după care s-a dezvoltat o afacere cu cifre astronomice, în comparație cu posibilitățile materiale ale părinților. Lipsa pachetelor ”hârtie-audio-video”, care să fie trimise în școli prin fondurile guvernamentale, astfel ca să se poată numi învățământ gratuit ceea ce se întâmplă în sistemul din Educației, a creat ”criza” în virtutea căreia se lansează apelul ministerial. Iar plata drepturilor de autor pentru vocile care sunt înregistrate, sub formă de dialog, poveste, cântece etc. și pentru ”actorii” din clipurile în care elevii ascultă și văd performerii de limbă străină, în timpul orelor de predare, este alt aspect pe care ar trebui să îl aibă în vedere conferința națională din septembrie, pe care ministerul o anunță, în scopul de a mobiliza eventuali autori de manuale.


Un contra-exemplu: conform ministrului Educației, ”există la editura didactică 105 titluri noi, din care, în premieră, sunt 40 de traduceri în limbile minorităților din România pentru un număr de 2,6 milioane de exemplare”. Dacă pentru minorități se poate, pentru majoritatea elevilor, se pare că nu. Pe piață, există mari editori de manuale de engleză, în spatele cărora sunt grupuri media cu posibilități ultra-moderne de a produce suporturile multimedia prin care se predă, oriunde în lume, o limbă străină. Vorbim despre Oxford, Longman, Cambridge etc.


Lipsa în masă a acestor suporturi își spune cuvântul când, după ce au absolvit liceul sau facultatea, tinerii puși să dea examene de certificare a cunoștințelor avansate de limbi moderne, în vederea angajării, păstrării locului de muncă sau a avansării în companiile angajatoare, întâmpină probleme serioase la ”Listening” (ascultare după înregistrare a unor discuții pe topicuri consacrate în cadrul acestor examinări) și la ”Speaking” (vorbire), pentru că predarea este predominant axată pe noțiuni teoretice, pe expunere la tablă și efectuare de exerciții pe hârtie, și nu pe interacțiunea dintre elevi, pe familiarizarea acestora cu situațiile reale de performare a unei limbi străine ”studiate”.


De unde o altă problemă: procurarea de material de lucru la clasă. Mulți profesori multiplică din fonduri proprii sau din puținele fonduri alocate pentru copiatoarele din unitățile de învățământ, teste, seturi de exerciții, ori lucrează cu fișiere audio-video inevitabil ”piratate”, pe propriul risc. Asta, la ”case mari”. Ce se întâmplă în școlile comunale sau din zone defavorizate – e o altă poveste. Aici, limbile străine sunt predate de personal necalificat sau în curs de calificare, de soția primarului sau a preotului - dacă nu chiar de primar sau de preot, ori de femeile de serviciu - iar manualul e un lux care”există dar lipsește cu desăvârșire”.



Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 2   -1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

13 noi 2019 [14:56]  ACTUALITATE BUZAU

Buzăul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă

1250 vizualizari Citeste tot
13 noi 2019 [14:40]  ACTUALITATE BUZAU

Ce se întâmplă de joi cu podul Metalurgica

618 vizualizari Citeste tot
13 noi 2019 [10:41]  ACTUALITATE BUZAU

Sânge de la polițiști VIDEO

813 vizualizari Citeste tot
12 noi 2019 [14:35]  ACTUALITATE BUZAU

Se schimbă vremea. VÂNT PUTERNIC

793 vizualizari Citeste tot
12 noi 2019 [14:11]  ACTUALITATE BUZAU

Impact frontal. Doi șoferi la spital

721 vizualizari Citeste tot
12 noi 2019 [10:10]  ACTUALITATE BUZAU

Ce taxă importantă ar putea dispărea

752 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU