10 [IAN 20] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 10 ianuarie 2020

VIDEO Risc maxim! O bombă ecologică stă să explodeze lîngă Buzău

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 2727 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

  Urmările dezastrului de la Stâlpu încep să iasă la suprafață. Incendiul devastator din noaptea de sâmbătă spre duminică a omorât circa 10 mii de porci și a distrus două hale și aparatură de ultimă generație. În total o pagubă pe care proietarii o estimează la peste 8 milioane de euro. Pe lângă dezastrul economic rămâne problema riscului epidemiologic, dat fiind faptul că în fermă au rămas în viață mii de animale, dar cadravrele celor care au ars nu au fost încă  ridicate. Abia astăzi au fost demarate procedurile de ecarisare a porcilor morți, iar autoritățile estimează că întreaga zonă va fi igienizată într-o săptămână.
   Incendiul produs în noaptea de sâmbătă spre duminică aproape că a pus pe butuci una dintre primele zece cele mai mari ferme de porci din țară. La  șase zile de la dezastru, apar cifre care arată că,  de fapt,  numărul porcilor care au murit este mult mai mare. Mai exact, în timp ce un raport al Direcției Santar Veterinare întomcit în data de 6 ianuarie arată că ar fi vorba despre 6846 de suine, proprietarii fermei vorbesc despre circa 10 mii de capete de animale care au pierit. Pagubele se ridică la 8 milioane de euro, bani pe care cei trei asociați nu îi vor putea recupera, în lipsa unei aisgurări. 
   Însă, pe lângă dezastrul economic, rămâne problema riscului dezvoltării în zonă a unui focar de infecții. Cadavrele animalelor sunt încă sub ruinele incendiului, în timp ce , în imediata apropiere, mai sunt crescute alte câteva mii de animale.  
Iată ce a declarat ,vineri, pentru Focus FM, MIRON DASCĂLU,  unul dintre acționarii fermei mistuite de flăcări, săptămîna trecută:
  ,,Este o situație catastrofală, în care este o descompunere, este un miros infernal, apar animale sălbatice, apare virusul oestei porcine, care este peste tot și e o problemă mondială! Nu interesează pe nimeni nimic...
Mai mult, Dascălu spune că se teme și ca porcii care au scăpat după incendiu s-ar putea îmbolnăvi ;,Sigur că da! Nu că s-ar putea: riscul este maxim de contaminare! Este o situație de urgență județeană! Oficial nu este luată nicio măsură! Sunt numai discuții, nimeni nu intervine, nimeni nu spune nimic, nimeni nu ajută, în afară de primar, care a trimis un buldoexcavator! DSV-ul a fost la fața locului, a stat continuu! A spus că este cazul să se îngroape rapid, dar ceilalți dau din coate, spun că nu știu, că ar fi bine să-i incinerăm...Ce să incinereze?? Fiecare se ascunde în spatele unor discuții și unor incompetențe
În zonă se simte deja un miros insuportabil, iar acționarii se tem că sănătatea animalelor vii este pusă în pericol.
 Un alt actionar al fermei , SORIN COMAN, spune ca se teme de ce s-ar putea întîmpla cu animalele moarte și acuză ca nicio autoritate nu s-a implicat serios în gestionarea crizei, ceea ce ar putea produce un adevarat dezastru ecologic în zonă:, „Astăzi, sunt 6 zile de când animalele sunt moarte și se află în mediu deschis. Nu au nici măcar acoperiș, noaptea îngheață, ziua se dezgheață. Pentru rezolvarea cazului, este nevoie de un mare efort uman și de oameni pe care nu îi avem la dispoziție. Mai este nevoie de multe materiale pe care, de asemenea, nu le avem și asta pentru că societățile de construcții nu lucrează în această perioadă.  Nu știu dacă, neapărat, incompetență, ci o anumită stare de lentoare în luarea unor decizii sau de a emite un punct de vedere sau o soluție care să poată fi pusă în practică. Vorbesc despre Prefectură sau despre instituțiile care ar trebui să gestioneze această situație.“Pe de altă parte însă, autoritățile au cu totul altă părere. Vineri, prefectul Leonard Dimian, însoțit de directorul adjunct al direcției Sanitar Veterinare,  a inspectat zona și a declarat că acolo nu există niciun risc, iar intervenția, chiar și după șase zile de la incendiu, este conform procedurilor. 
LEONARD DIMIAN,  prefectul județului Buzău a declarat cu această ocazie: ”Nu este vorba despre  abia astăzi. Noi, prefectura, ne-am implicat în ajutorul societății comerciale, deși nu aveam nicio obligație pe linia aceasta. Doar în momentul în care apar epizootii, apar alte probleme de natură medicală sau sanitar-veterinară, dar nu înregistrăm niciun astfel de eveniment. Comitetul pentru Situații de Urgență se întrunește numai când au loc dezastre naturale. Nu există niciun risc, nu sunt specialist, dar ceea ce am văzut la fața locului este faptul că, iată, cadavrele animalelor sunt carbonizate în procent de peste 90%. Toate lucrările se desfășoară sub supravegherea DSVSA. ” La rândul lor, reprezentanții DSVSA spun că în zonă au fost luate imediat după încendiu măsuri de biosecuritate provizorii  și chiar s-a decis ca toate animalele găsite în viață să fie testate pentru virusul pestei porcine africane. 
  In acest sens,CIPRIAN BOTEZATU, director adjunct DSVSA Buzău a explicat: „Măsurile de biosecuritate înseamnă, concret, o împrejmuire fără posibilitatea de intrare sau ieșire nici a animalelor sălbatice, nici a altor surse de contagiune. Pentru o fermă de porci, instituirea unui filtru sanitar înseamnă ca personalul să poată intra și ieși în zonă în condiții de decontaminare pentru restul fermei, unde sunt cazate suinele respective. Animalele nu sunt în pericol în momentul de față.Deși nici în cursul zilei de vineri, asociații nu primiseră o adresă oficială prin care să fie anunțați de măsurile ce se impun în astfle de situații, totuși două buldoexcavatoare trimise de Primăria Stâpu începuseră să sape gropile în care vor fi îngropate cadavrele găsite priuntre ruine. Operațiunea va fi destul de greoaie dat fiind faptul că animalele au fost carbonizate și în proporție de 80-90%, iar unele dintre ele erau foarte mici, de doar câteva kilograme. Autoritățile au estimat că întreaga operațiune de ecarisare a cadavrelor ar putea dura între 7 și 10 zile. 



Etichete: bombă |  Buzău |  ecologică |  explodeze |  lîngă |  maxim
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU