ACTUALITATE
Curs valutar:
4.6669
4.0761
20 octombrie 2018 Ultimul update: 00:10
16h 26' ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 01 august 2018

Protest la ”Nenițescu”/ Mutare sau comasare?

Sorin Dinco alte articole de Sorin Dinco
5 voturi 2449 vizualizari 0 comentarii
UPDATE [16:26] 01 AUG 2018 ›

În conferința de presă fulger, de la ora 10:00, convocată de Narcisa Dașu, directoarea Colegiului Tehnic ”Costin Nenițescu”, s-a arătat extrem de revoltată: ”Nu am fost informată niciodată înainte despre o discuție despre mutare, ceea ce mi s-a părut foarte nepotrivit pentru că această decizie, care afectează foarte grav această școală, va duce la desființarea ei, și ar fi trebuit discutată și cu noi, cei care suntem aici - profesori, elevi, părinți, tot organismul de conducere.”

 


În replică, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, Florina Stoian, consideră că protestul Narcisei Dașu e inutil: ”A fost ieri (marți, 31 iulie – nota noastră), la mine, și i-am ascultat nemulțumirile. Mi-a spus că nu poate lucra cu directoarea de la Meserii și Servicii. I-am cerut să înțeleagă că hotărârea mutării elevilor de la ”Eminescu”, la ”Nenițescu” rămâne finală și nu se va schimba nimic. Vor trebui să se împace cu situația și să colaboreze, nu să sperie profesorii că vor rămâne fără posturi”.



Însă disperarea cu care își apără liceul transpare din declarațiile de presă ale directoarei de la Nenițescu: ”Elevii noștri au optat pentru această școală, pentru ”Nenițescu” care se află pe Transilvaniei 134, în niciun caz pentru ”Nenițescu” care se va afla pe strada Bazalt(unde, la 15 bis, e sediul Liceului Tehnologic Meserii și Servicii – nota noastră), sau pentru orice altă școală de pe strada Bazalt. Copiii noștri sunt în mare parte navetiști, așa încât îi obligați să învețe după-amiaza sau într-un program de la 13:00 la 19:00. Este o mare problemă pentru navetiști, pentru că noi învățam numai dimineața, și se puteau desfășura în condiții normale orele. Învățând după-amiaza, copiii navetiști sunt obligați, undeva în jur de ora 17:00, să plece acasă”, explică Narcisa Dașu, referindu-se la orarul mijloacelor de transport. ”Vor pierde 2 sau 3 ore, dintr-un program de 6 ore. Care este calitatea procesului de învățământ dacă elevii sunt nevoiți să plece la navetă în loc să stea la cursuri?”



Întrebare la care Nela Wamsiedel, inspectoare generală adjunctă, s-a deplasat, imediat după conferință, la ”Nenițescu”, să-i ofere un răspuns. Liceul are mai puține clase decât Meserii și Servicii, iar, în ce privește profilurile și specializările, fiind ca și similare, cele două licee sunt actualmente în competiția de a atrage absolvenți de clasa a VIII-a, luptă deloc lipsită de dificultăți. ”Comasarea” formală a acestora, pentru a face loc elevilor de la Colegiul ”Eminescu”, al cărui sediu intră în reparații generale, poate deveni o comasare de conținut. Dintr-o discuție informală cu primarul Constantin Toma, Florina Stoian ne-a dat de înțeles că această ”îngemănare” nu este exclusă din planurile edilului șef.



De ce nu au fost mutați ”eminescienii” la Meserii și Servicii? Poate pentru că unitatea s-a înființat în anul 2000 tot printr-o comasare. Atunci, Grupului Școlar de Industrie Ușoară (Liceul 8) s-a comasat cu Grupul Școlar de Arte și Meserii (fost grup școlar cooperatist, găzduit într-un corp al Seminarului Teologic), în seria mai lungă de preschimbări din rețeaua școlară națională. Cu greu, impunându-si ca target crearea unui nume care să atragă elevi ale căror șanse la angajare să fie cel puțin egale cu cele ale absolvenților de la Colegiul Economic, Meserii și Servicii a creat un trend pe panta căruia a început să urce și Colegiul ”Nenițescu”. Fiecare, cu sorții lui de izbândă.



Prezentă în fața presei, președinta Consiliului elevilor din ”Nenițescu”, Ramona Florina Suparu, s-a exprimat: ”Părerea mea este una foarte dureroasă pentru noi, elevii, pentru că am investit foarte multe sentimente în acest liceu, am fost la foarte multe concursuri și am încercat să ridicăm statutul nostru ca elevi în acest liceu (...) Suntem mai bine de 80% din liceu navetiști și o să pierdem întotdeauna ultimele două ore, adunăm și absențe, iar orele pe care le pierdem, cum o să le luăm? Cum o să putem să învățăm și să trecem mai departe? Domnul primar, sau cine a făcut această alegere, nu s-a gândit la asta, nu s-a gândit la noi. A pus direct în practică ce a gândit, și noi am rămas dați deoparte.”



Am întrebat-o pe Florina Stoian despre prima variantă, mutarea ”eminescienilor” în sediul Colegiului Agricol. Ni s-a explicat: ”În întâlnirea cu părinții de la ”Eminescu”, îngrijorarea lor era să nu ducem elevii în mai multe sedii, variantă impracticabilă și pentru mobilitatea profesorilor conform orarului zilnic de predare. Colegiul Agricol e central, dar are dotările lui speciale, laboratoare pentru agricultură, spații de practică pe care nu le poți muta. De aceea, s-a optat pentru unirea a două licee cu specializări și laboratoare asemănătoare”


Cât despre posibilitatea unei revolte din partea elevilor din ”Eminescu” și, mai ales, a părinților acestora, pe fondul mutării pe Transilvaniei, la graniță cu Simileasca, Florina Stoian ne-a declarat că primarul a anunțat deja lucrări de amenajare și reparații la Nenițescu, ”astfel încât să se asigure tot confortul și condițiile unei șederi fără probleme pentru elevii mutați acolo”.

Subiectul rămâne în dezbatere.





Primele reacții în ce privește planul de mutare a elevilor de la Colegiul ”Eminescu” la Colegiul ”Nenițescu” au apărut. Directoarea de la ”Nenițescu” a convocat, ieri, ședința consiliului de administrație al liceului pe care îl conduce, iar azi dimineață, împreună cu o delegație de elevi, a mers la primarul Constantin Toma să își exprime nemulțumirea.


Imediat după ce a fost întâmpinată de edilul șef cu răspunsul că ”hotărârea e luată, nu avem ce modifica”, Narcisa Dașu, managerul Colegiului Tehnic ”Constantin Nenițescu” a chemat presa. În fața reporterilor, directoarea a explicat că, pe lângă faptul că nu a fost consultată în chestiunea mutării elevilor de la ”Eminescu”, liceu ce intră în reparații generale, în sediul de la ”Nenițescu”, ea nu e de acord cu perturbarea orarului elevilor de care se îngrijește și pentru care se pregătește ”comasarea” cu cei de la Meserii și Servicii, colegiu tehnic din imediata apropiere a viitoarei gazde a ”eminescienilor”.


Argumentul orarului perturbat pentru elevii navetiști de la ”Nenițescu” este dublat de Narcisa Dașu și de argumentul bazei materiale din dotarea liceului, pentru practica de calificare a elevilor din liceul de pe strada Transilvaniei.


Din câte estimăm, reacția celor de la ”Nenițescu” este doar începutul unei controverse cu ecou pe termen lung în urbe. Vom reveni cu un material detaliat.




Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 5   -5

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

azi [00:08]  ACTUALITATE BUZAU

A murit în hazna

36 vizualizari Citeste tot
ieri [16:39]  PUBLICITATE BUZAU

(P) PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZAU - Adresă ADI Buzău 2008

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU Nr.[...]
83 vizualizari Citeste tot
18 oct 2018 [11:24]  ACTUALITATE BUZAU

Accident grav cu trei raniti pe E85

250 vizualizari Citeste tot
18 oct 2018 [11:21]  ACTUALITATE BUZAU

Doi procurori buzoieni se intorc acasa

452 vizualizari Citeste tot
18 oct 2018 [08:15]  SPORT BUZAU

Andreea Răducan vine la Buzău să descopere talente

210 vizualizari Citeste tot
17 oct 2018 [08:46]  ACTUALITATE BUZAU

Cum se recoltează ginsengul romanesc

300 vizualizari Citeste tot
17 oct 2018 [07:59]  ACTUALITATE BUZAU

Ultimul scenariu al pretului gigacaloriei

601 vizualizari Citeste tot
16 oct 2018 [09:37]  MONDEN BUZAU

O artistă celebră din Buzău, prădată de menajere

818 vizualizari Citeste tot
16 oct 2018 [09:32]  ACTUALITATE BUZAU

Percheziții la contrabandistii de tigari

308 vizualizari Citeste tot

National

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU