12 [IUL 19] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 12 iulie 2019

Producții RECORD la grâul românesc

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 1281 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro


Cea mai bună pâine e tot cea românească, iar anul acesta nu va fi doar bună, ci și din belșug. Este perioada recoltatului, iar pentru fermieri este vremea bilanțului. A fost un an cu o iarnă secetoasă și o primăvară capricioasă așa că și cheltuielile agricultorilor au fost mai mari. Primele analize și calcule arată că 2019 este, în final, un an cu producții extrem de bune, iar cea mai mare surpriză vine de la grâu. Aici producțiile au urcat până la 7 tone la hectar. Nu e însă doar grâu mult, ci și de o calitate excepțională. Cel puțin în cazul fermierilor care au pariat pe soiurile românești, care, surprinzător, au bătut la cantitate soiurile franțuzești, recunoscute pentru productivitatea crescută. 

Orzul a fost treierat în întregime. La fel și rapița, iar la grâu recoltatul este în toi. Suficient însă pentru că fermierii să-și facă primul bilanț pe acest an, adică o analiză cost – producții, iar calculele arată foate bine.  În ciuda vremii capricioase, producțiile sunt extrem de bune.
„Treieratul anul acesta a fost mai devreme față de anul trecut, iar producțiile, pentru mine, sunt mulțumitoare. Producțiile medii la mazăre în jur de 3500 de kilograme la hectar, rapița cu o suprafață foarte mică rămasă în cultură – 2500 de kilograme la hectar, iar la grâu 6700 kilograme la hectar. Costurile nu au fost mai mari decât cele de anul trecut, în schimb tehnologiile pe care le aplicăm au condus la producțiile acestea care sunt mulțumitoare pentru noi având în vedere condițiile meteo din toamnă și primăvara aceasta.”,
a declarat Valeriu Alecu, fermier.
Cea mai mare surpriză au avut-o însă agricultorii care au pariat pe soiul românesc de grâu care în acest an a bătut, cel puțin la cantitate,  soiurile renumite din Franța.
 „Anul acesta soiurile românești au dat producții mai mari decât soiurile acelea foarte productive din Franța pentru că și condițiile au fost diferite. În toamnă nu am avut răsărire pe grâu, răsărirea s-a produs în primăvară, gradul de înfrățire a fost scăzut la acele soiuri și producția mai bună s-a obținut pe soiurile românești. Cei care au făcut tehnologie și au mizat pe soiurile românești au grâu, care are calități de panificație, în sensul că proteină peste 12, iar greutate hectolitică peste 77.”, a mai spus Valeriu Alecu.
Iar acest soi românesc a dat roade indiferent de zona în care a fost cultivat, fiindu-i foarte ușor să se adapteze climatului în comparație cu soiul străin care s-a adaptat mai greu acestui an capricios.
 „Fiind create în România, bineînțeles că reacționează mai bine la condițiile din țara noastră.  Făceați dumneavoastră comparație cu soiurile franceze, ele sunt bune, nu putem spune că nu sunt bune, dar sunt pentru condițiile din Franța. Unele din ele s-au adaptat, dar vedeți dumneavoastră, cum s-au întâlnit în condiții ploioase, de umiditate crescândă, apare și sensibilitatea la anumite boli, apar diferențe privind calitatea, mă refer aici la conținutul de proteină, gluten, grânele pentru panificație. Ele sunt mai productive, dar în detrimentul calității. Unele că nu putem să generalizăm. Recomandăm, ca cercetători, ca soiurile românești să fie folosite de către fermieri, fiind create în condițiile noastre, vor reacționa favorabil.”, a explicat directorul Stațiunii de Cercetare Suceava, Dumitru Bodea.
În plus, fermierii care au avut o calitate bună la grâu au putut cere și un preț mai bun. De exemplu, în această perioadă a recoltatului, când se știe că prețurile sunt mai mici, un kilogram de grâu a fost vândut cu 70 de bani. În schimb la rapiță, unde producțiile au fost extrem de mici anul acesta, adică circa jumătate față de cele înregistrate anul trecut, prețurile au urcat până la 1,6 lei kilogramul.
 „Anul acesta, la rapiță, am făcut o producție destul de slabă. După vreme, am întors foarte multă suprafață din ce am semănat, din 320 de hectare am rămas cu 95. Densitatea slabă, au apărut și buruienile, am fost nevoiți să facem erbicizări înainte de recoltat cu erbicid total ca să putem să recoltăm, să nu aibă umiditate foarte mare.”, a adăugat și Burnel Frățilă, fermier.
De altfel, rapița a fost întoarsă în tot județul astfel că anul acesta în Buzău au fost recoltate doar 3.500 de hectare din 10.000 cât au fost însămânțate inițial.




Etichete: grâul |  Producții |  record |  românesc
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU