15h 19' ACTUALITATE Buzau
Joi, 27 februarie 2020

Primul caz de coronavirus confirmat în România. La Buzău, zeci de persoane sunt izolate la domiciliu

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
2 voturi 3266 vizualizari 0 comentarii
UPDATE [15:19] 27 FEB 2020 ›
Potrivit ultimelor informații furnizate de Instituția Prefectului Buzău, pentru 5 persoane au fost recoltate, în ultimele ore,  probe pentru analize, iar rezultatele în cazul a 4 dintre ele au arătat că NU sunt infectate cu noul coronavirus, iar pentru cealaltă sunt așteptate rezultatele de la Institutul ”Matei Balș”. 




România se confruntă cu primul caz de infecție cu coronavirus confirmat. Anunțul a venit miercuri seară de la Ministerul Afacerilor Interne și arată că este vorba despre un pacient din Gorj, care a intrat în contact cu  italianul care a fost confirmat cu infecție, după plecarea din România. Și la Buzău, continuă să fie stare de alertă și să crească de la o zi la alta numărul persoanelor izolate la domiciliu. 

Pacientul din Gorj, cinformat cu coronavirus, s-a aflat în carantină, de luni. El este asimptomatic iar după confirmarea bolii a fost spitalizat la Bucuresti. Ministrul Sănătăţii şi şeful DSU au precizat că pacientul poate deveni simptomatic, întrucât nu se poate precizat evoluţia ulterioară a cazului. 
 Bărbatul la care s-a confirmat infectarea cu coronavrus a fost la vănătoare cu italianul confirmat la Rimini. În casa în care locuieşte bărbatul mai sunt şapte persoane, dar testele acestora sunt negative.
”Suntem în măsură să vă anunţăm că în urma testării persoanelor din judeţul Gorj, avem primul caz de inectare cu COVID 19. Bărbatul este dintr-o localitate din judeţul Gorj. Starea bărbatului este bună, nu manifestă simptome şi nu trebuie să ne alarmăm. Mai avem 33 de teste din acea zonă”, a anunţat, miercuri seară, Victor Costache.

Toate persoanele respective au fost însă izolate la domiciliu şi sunt sub pază.
Li se asigură tot ce au nevoie, dar nu au voie să iasă din casă. ”Să nu o luaţi că sunt puşi şi sub sechestru. Este şi o protecţie pentru ei. Rămân acasă, vecinii trebuie să înţeleagă că nu au cum să-i afecteze”, a spus Arafat.
Acesta a refuzat să precizeze vârsta pacientului şi dacă mai suferă de alte boli, dar a menţionat că a intrat n contact direct cu cetăţeanul italian. 
” Dacă se confirmă un caz de coronavirus, nu avem epidemie”, spunea miercuri doctorul Raed Arafat.  În același context, doctorul Raed Arafat, a făcut apel la calm și la o informare corectă atunci când vine vorba despre coronavirus. 
Și la Buzău, continuă starea de alertă. În noaptea de miercuri spre joi,  rudele unui bărbat au sunat la 112 spunând că acesta a venit în urmă cu o zi din Italia și se simte rău. Bărbatul vărsa și nu putea vorbi din cauza stării de rău, au spus oamenii la 112. 
În miez de noapte, un echipaj de salvare echipat corespunzător l-a preluat pe bărbatul de 34 de ani și l-a transportat la spital unde a fost izolat într-unul dintre containerele izolatoare de la Spitalul Județean Buzău.  Medicii  i-au efectuat test rapid de gripă care a ieșit negativ, însă au constatat că bărbatul era în stare avansată de ebrietate. Joi, epidemiologii îi vor preleva probe pentru coronavirus și le vor trimite la Spitalul Matei Balș din Capitală. Dacă vor fi infirmate, buzoianul va merge acasă și va trebui să rămână izolat la domiciliu pentru că a venit recent din Italia.  
Joi dimineață, 32 de buzoieni sunt în monitorizare la domiciliu după ce au venit din Italia, unde sunt localități în carantină din cauza coronavirusului. Printre aceștia se află și o fetiță de 10 de ani care ieri a avut febră, drept pentru care medicii I au prelevat probe și le-au trimis în lucru la București. 



Etichete: Buzău |  confirmat |  coronavirus |  domiciliu |  izolate |  persoane |  Primul |  România
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 1   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU