30 [DEC 19] ACTUALITATE Buzau
Luni, 30 decembrie 2019

Gripa a ucis la Buzău o femeie de 47 de ani. DSP, în alertă

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 2769 vizualizari 0 comentarii

Gripa a ucis o femeie, la Buzău. Este primul deces din regiune înregistrat din cauza virusului gripal. Se pare că buzoianca începuse să se simtă rău încă din primele zile ale lunii decembrie, însă abia sâmbătă a mers la spital. Mult prea târziu, după 24 de ore buzoianca pierzându-și viața în secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Buzău.

Femeia de 47 de ani a mers pe 9 decembrie la medicul de familie unde a fost diagnosticată cu bronșită cronică. A primit tratament cu antibiotic, însă a continuat, se pare, să se simtă rău. Nu se stie dacă suferea atunci de gripă ori a contractat virusul ulterior. Sâmbătă, starea femeii s a agravat iar familia a decis să o ducă la spital. Buzoianca a ajuns în grija medicilor de la Secția de Boli Infecțioase. Ținând cont de starea în care se afla, imediat ea a  fost internată. De la o oră la alta, starea femeii s-a agravat și pentru că respira din ce în ce mai greu, medicii de la Infecțioase au decis să o transfere în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean. În urma testelor rapide efectuate la camera de gardă, medicii au stabilit că femeia era infectată cu virusul gripal de tip A. Au izolat-o imediat la Terapie Intensivă, unde a fost intubată, însă în pofida eforturilor medicilor de a o salva, aceasta a murit. În noaptea de duminică spre luni,  în jurul orei 1.00, buzoianca și-a pierdut viața în spitalul din Buzău.
” Pacienta de 47 de ani se afla în  evidența medicului de familie pentru afecțiuni de tip aritmie extrasistolică, anxietate, obezitate gradul 2, era o pacientă care în mod obisnuit, așa cum declară medicul de familie, își abandona frecvent si foarte ușor schemele de tratament. Ultima prezentare la medicul de familie a fost pe 9 decembrie, pe 28 vine în Spitalul Județean, la UPU, unde se prezintă pentru febră înaltă și alterarea stării genetrale. Este internată pentru că în urma investigațiilor de început s-a constatat că are bronhopneumopatie acută, insuficiență renală, insuficiență respiratorie, , trombocitopenie, leucopenie severă. Pe  30 decembrie s-a produs decesul. Familia a refuzat necropsia, și pentru că nu ne putem opune rezistenței familiei, nu putem fixa un diagnostic de certitudine , însă avem un test rapid, orientativ, care indică gripă de tip A. Am recoltat exudat de la contacții de familie, soț, fiu și o nepoată, cu care pacienta a locuit în ultima vreme. În spitalul judetean nu au fost contacte în afara personalului medical  și in continuare monitorizăm situația din familie”, a declarat medicul Carmen Scântei de la DSP Buzău.
Prima victimă a gripei de la Buzau nu fusese vaccinată antigripal în acest sezon rece.
”E o alertă pentru cei care nu s-au vaccinat încă, timpul nu e pierdut”, a mai spus medicul Carmen Scântei. 

Virusul gripal de tip A are o perioadă de incubație de circa 3-4 zile. Odată instalată boala, simptomele sunt diverse: oboseală, febră moderată, dureri de gât, dureri musculare, tuse, strănut, uneori diaree și vomă. Atunci când cei care contractează virusul gripal au o imunitate scăzută ori suferă de alte boli, gripa poate provoca diverse complicații și chiar decesul.



Etichete: alertă |  Buzău |  femeie |  gripei |  Prima |  victimă
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU