30 [AUG 19] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 30 august 2019

PREMIERĂ: Tinerii se pot înscrie la cea de-a treia etapă de admitere la liceu

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 1950 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro


O șansă în plus pentru absolvenții claselor a VIII-a care nu au împlinit încă vârsta majoratului și vor să-și continue studiile. În aceste zile se organizează, în premieră națională, o a treia sesiune de admitere la licee și școli profesionale.   
Sute de locuri la licee și școli profesionale au rămas neocupate după cele două sesiuni de admitere, așa că Ministerul Educației a decis să ofere o șansă în plus celor care vor să-și continue studiile. Tinerii care nu vor împlini 18 ani până pe 9 septembrie pot participa la cea de a-a treia sesiune de admitere, organizată în premieră națională, în această perioadă. Concret, elevii mai au la dispoziție aproape o săptămână să-și depună actele pentru admitere. În Buzău sunt disponibile 60 de locuri numai la liceele din oraș, în timp ce la școlile profesionale sunt 400 de locuri libere.  Vestea îi bucură mai mult pe reprezentanții unităților de învățământ, pentru că elevii nici nu vor să audă de școală.
”Din punctul meu de vedere este foarte binevenită, pentru că, și puțini, oricât sunt de puțini, mai recuperăm câțiva copii, care dispar din sistemul educațional și este foarte important pentru noi, ca societate.”, a declarat inspectorul Anca Harabagiu de la IȘJ Buzău.
De exemplu, în județul Buzău sunt peste 200 de tineri care nu vor împlini vârsta majoratului până la finalul sesiunii de admitere însă dintre aceștia doar 15 au fost de acord să meargă în continuare la școală.
Cei mai mulți tineri care ar reprezenta, în acest caz, grupul țintă, locuiesc în comunele din zona de munte a județului, iar naveta la o școală din oraș ar fi practic imposibilă. La fel de greu, spun părinții lor, ar fi și să-și susțină copiii într-un internat.
”Majoritatea problemelor identificate sunt legate de gradul mare de sărăcie al părinților acestor elevi și imposibilitatea lor de a-i susține în demersul lor de a participa la cursuri la liceu sau chiar la o școală profesională. Se pierd pentru că, dacă nu își continuă școala și nu sunt ajutați de către familie, nu avem niciun program social, care să îi ajute să își continue studiile”, a mai spus Harabagiu.
Printre ei sunt și copii cu note acceptabile în clasele V- VIII și care ar fi putut învăța o meserie care să le asigure un viitor mai bun, dar din păcate vor rămâne doar cu 8 clase. Cei mai mulți copii care renunță la studii după finalizarea gimnaziului provin din localitățile Bisoca, Pănătău, Gura Teghii și Viperești.




Etichete: admitere |  înscrie |  etapă |  liceu |  NAȚIONALĂ |  PREMIERĂ |  Tinerii |  treia
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

13 sep 2019 [11:21]  MONDEN BUZAU

Sărbătoare mare pe 14 septembrie

605 vizualizari Citeste tot
13 sep 2019 [09:41]  ACTUALITATE BUZAU

O zi fără apă potabilă

751 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [15:40]  ACTUALITATE BUZAU

Tineri răniți într-un accident pe DN 1 B

601 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [09:33]  ACTUALITATE BUZAU

Un erou, condus pe ultimul drum FOTO&VIDEO

1743 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [09:19]  ACTUALITATE BUZAU

Nu mai contenesc cutremurele în zona Vrancea

597 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU