03 [DEC 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 03 decembrie 2019

Obiecte hand-made cu poveste. Vezi cine le confecționează

Cătălina Jingoiu alte articole de Cătălina Jingoiu
0 voturi 782 vizualizari 0 comentarii business2b@focustv.ro

Este aproape un clișeu să considerăm că oamenii pe care îi vedem imobilizați într-un scaun rulant au nevoie să le întindem o mână de ajutor sau să îi privim cu îngăduință. În realitate, cei mai mulți dintre ei au povești de viață care ne demonstrează că ne pot fi exemple de urmat, nouă celorlalți, pentru că dovedesc, în fiecare clipă a existenței lor, infinit mai multă voință, ambiție, perseverență și spirit social. Astăzi, când în întreaga lume este celebrată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, membrii unei asosciații care reunește persoane cu dizabilități, au ieșit în public, la un mall din oraș, unde au organizat o expoziție cu produse hand-made confecționate de ei. La vânzare au fost scoase ornamente de sărbători, aranjamente florale, decorațiuni, mărgele, clopoței, toate având amprenta celor care le-au creat cu multă dragoste și la fel de multă migală.
Dincolo de tematica expoziției, întâlnirea a fost un prilej de socializare, iar pentru vizitatori o ocazie de a asculta povești de viață care sfidează orice scenariu de film. Alina Burlacu este o tânără care și-a dezvoltat spiritul antreprenorial din adolescență. A fost agent de vânzări pentru o companie de cosmetice, a făcut cursuri de manichiură, iar acum a înființat o firmă de decorațiuni pentru evenimente. Cel mai mare ajutor al ei este partenerul său de viață, Bogdan. S-au încurajat împreună atunci când au pornit noua afacere. Ca orice început, li s-a părut și lor greu, au avut temeri și nopți nedormite, dar le-au depășit din momentul în care au început să aibă comenzi. Acum fac aranjamente florale și decorațiuni pentru evenimente, cocarde și mărturii, iar fiecare eveniment constituie o bună recomandare. ”Este obositor, dar este și frumos când vezi lumea fericită, bucuroasă, încântată de ceea ce le oferi. Atunci ne trece toată oboseala. Sunt oameni care fug de muncă. Noi și vrem, și putem să muncim, chiar dacă ne e puțin mai greu, nu considerăm că dizabilitatea este o piedică. Suntem optimiști și reușim să facem tot ce ne propunem.” ne-a mărturisit Alina. În relația cu clienții, reticența a fost la început o problemă, dar pe care cei doi tineri au reușit să o îndepărteze ușor. ”Panoul acesta (n.r. panou floral pentru evenimente) l-am făcut amândoi. Alina stătea și mă direcționa, eu asamblam florile. Așa lucrăm tot timpul. Când ne întâlnim cu clienții să facem un contract, mai apare o reticență, dar când ne văd că suntem punctuali, serioși, livrăm la timp totul, atunci toată reticența dispare. Avem și o pagină de Facebook-ELENTIN FLOWERS EVENTS- care are cele mai bune recenzii.” a povestit Bogdan.
Oana Nicoleta Dinu, o altă tânără prezentă astăzi la expoziția cu vânzare din mall, este, de asemenea, om cu o voință titanică. Viața ei a fost o luptă din primii ani de viață, ani în care nu i se dădeau mari șanse de supraviețuire. A fost o învingătoare, a reușit să fie printre primii absolvenți de liceu din Buzău, în scaun rulant și nu a lăsat niciodată ca dizabilitatea să îi fie piedică în viață: ”Am învățat să transform dizabilitatea în abilitate, să zâmbesc, și totul a devenit mai ușor și mai frumos. Fiecare zi din viața mea este o luptă. Am terminat un liceu la zi, la matematică-informatică, am deschis uși, acum e mult mai bine. În afara acestei pasiuni de a lucra obiecte, decorațiuni, îmi place mult să desenez, fac schițe. Este o pasiune a mea.”
Crearea unor obiecte este o activitate relaxantă și pentru mamele copiilor din Asociația Copiilor cu Handicap Fizic –Filiala Buzău. Se întâlnesc în fiecare săptămână, la sediul asociației, lucrează împreună mărgele, brățări și alte obiecte, dar și socializează. ”Suntem un grup de mame de copii cu dizabilități. Ne întâlnim să ne și recreem un pic, stăm de vorbă, bem o cafea, iar mâinile ne merg lucrând mărgele sau brățări. Eu, la 52 de ani, nu-mi imaginam că voi mai invăța un astfel de meșteșug.” ne-a povestit Maria Bicoiu, mama unuia dintre copiii din ASCHFR Buzău.
Expoziția deschisă cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități va fi reluată în preajma Crăciunului. Între timp, cei care vor să comande obiecte hand-made le pot alege din fotografiile existente pe pagina de Facebook Aschfr Filiala Buzău și le pot ridica de la sediul asociației.



Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU