17 [SEP 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 17 septembrie 2019

O instituție importantă din Buzău caută directori, fără succes

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 2723 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Are posturi de directori, dar nu și candidați care să le ocupe. Este situația de la Spitalul Judetean Buzău, acolo unde trei dintre cele mai importante functii din Comitetul Director sunt ocupate doar cu titlu de interimat și niciunul dintre medicii care acceptă jobul pentru o perioada scurta nu se prezinta la concurs pentru a avea garantia postului. Asa s-a întâmplat si in această lună, cand au fost scose la concurs posturile de director medical, director de ingrijiri si cel financiar contabil, fără să existe însă vreun candidat interesat. Cea mai grava situatie este in cazul postului de directorul medical, care de cinci ani este ocupat doar prin delegatie.

Posturile de director din cadrul Spitalului Judetean Buzau nu mai sunt atractive. Este concluzia la care s-a ajuns dupa ce de cinci ani unitatea medicala incearca sa angajeze un director medical si de alti doi ani director de ingrijiri si director financiar contabil. In prezent toate cele trei posturi sunt ocupate de medici numiti cu  delegatie, adica pe o perioadă de sase luni, iar pentru a rezolva aceasta situatie, luna aceasta a fost organizat un concurs.
Din pacate, situatia inregistrata de ani buni s-a repetat si niciunul dintre cei trei medici care ocupa in prezent posturile, dar nici alti medici, nu si-au manifestat intentia de a participa la concursul care i-ar fi garantat una dintre cele trei functii .
”Spitalul Județean Buzău a organizat concurs pentru ocuparea unor funcții specifice Comitetului Director: director medical, director financiar contabil, director de îngrijiri. Nici un candidat nu s-a înscris la concurs. In ce priveste situația actuală a Comitetului Director, membrii actuali vor rămâne cu delegație 6 luni până la organizarea unui alt concurs”, a declarat Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău.  
Cea mai grava situatie este in cazul postului de directorul medical. Din 2014 pînă în prezent au ocupat aceastră funcție nu mai puțin de cinci medici. Ultima numita în functie in noiembrie anul trecut a fost Dana Marinescu, fostul sef al secției de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Ea a acceptat propunerea preluării postului după ce fostul director medical, Dragos Porumb a renunțat la funcție, ca să revină la un program normal la sectia de Ortopedie.  La acel moment, demisia medicului Porumb a fost un semnal care a scos la suprafață o altă situație care pare să stea la baza refuzului în masă a medicilor de a ocupa această funcție pentru o perioadă mai lungă. Mai exact, funcția presupune o serie de atribuții care se dovedesc a fi prea solicitante și care nu-i mai permit medicului să-și exercite profesia așa cum ar trebui. Concret, un director medical stă opt ore la serviciu rezolvând probleme administrative și doar două ore se poate dedica pacienților, în funcție de specializare. In plus, surse din cadrul unitatii medicale vorbesc si de o remuneratie destul de mica in comparatie cu castigurile unui medic.  
Aceleasi sarcini grele le au de indeplinit si directorul de ingrijiri si cel financiar contabl, functii pe care Luminita Turcu, respectiv Cristina Rusen le ocupa de aproape doi ani. In prezent, singurul director cu acte in regula din Comitetul Director este Claudiu Damian, managerul spitalului, care a promovat concursul in urma cu doi ani.



Etichete: Buzău |  directori |  importantă |  instituție |  noroc
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU