02 [SEP 15] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 02 septembrie 2015

Misterul buzoianului mort în Penitenciarul Focşani

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 2029 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro


Cunoscut cu afecţiuni cardiace
Omul era bolnav, fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace, iar în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.20 i s-a făcut rău, în camera din secţia unde era repartizat. A fost dus imediat la infirmerie, dar personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a-l salva. Angajaţii au anunţat Ambulanţa, care a constatat decesul.  La exa­minarea exterioară a cadavrului nu au fost identificate urme de violenţă. Cer­cetările sînt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.




Un buzoian de 45 de ani, închis la Penitenciarul Focşani a murit în noaptea de luni spre marţi, în cabinetul medical.

Bărbatul G.T. ispăşea o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani şi 8 luni, pronunţată de Tribunalul Buzău în anul 2012 pentru implicarea într-o afacere ilegală cu credite prin care au fost fraudate mai multe instituţii financiare nebancare. 

Deo­camdată nu este foarte clar în ce împrejurări a avut loc decesul, se ştie însă că bărbatul suferea de inimă. 

Închis în 2014 

Bărbatul, alături de alte 5 persoane, a fost trimis în judecată printr-un rechizitoriu întocmit de procurorii de la Biroul Teritorial DIICOT Buzău sub acuzaţiile de „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup” şi de înşelăciune. Urmare a condamnării, el a fost încarcerat la Penitenciarul Focşani în anul 2014 pentru a-şi ispăşi pedeapsa.


Etichete: buzoian |  detinut |  focsani |  mort |  penitenciar
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU