01 [OCT 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 01 octombrie 2019

Irigații și în octombrie

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 1587 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Seceta a dat peste cap calendarul agricol. Nici ploile de săptămâna trecută nu au rezolvat problemele din agricultură, așa că fermierii, în pragul disperării, au cerut Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare să le furnizeze în continuare apă deși contractele parafate la început de vară s-au încheiat.Solicitările au fost acceptate, dar agricultorii vor putea iriga cel mult până la jumătatea lunii. O perioadă foarte scurtă, având în vedere că anul trecut lipsa precipitațiilor i-a determinat pe fermieri să irige inclusiv în noiembrie.

Seceta a dat peste cap calendarul agricol. În mod normal, la această dată lucrările de toamnă trebuiau să fie încheiate, dar din păcate pe multe suprafețe nici măcar nu au început. Cele mai afectate sunt culturile de rapiță și grâu care până acum ar fi trebuit să fie deja însămânțate însă lipsa precipitațiilor a ținut utilajele pe loc. Pământul este tare ca piatra iar orice încercare de a ara sau însămânța a fost un eșec. Singura soluție pentru agricultori a fost irigarea ogoarelor, acolo unde sistemul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare a permis furnizarea de apă. Cei mai norocoși dintre agriculturi nu au stat pe gânduri așa că deși luni, 30 septembrie,  ar fi fost ultima zi în care ar fi putut primi apă, conform contractelor încheiate la începutul verii, au cerut să le fie irigate în continuare ogoarele.
”Continuăm să furnizăm apă cel putin pana pe 10 -15 octombrie. Avem solicitări pentru două organizații de la Lipia și Săpoca-Mărăcineni,  plus particularii de pe canalul Iazul Morilor”, a declarat directorul ANIF Buzău, Gheorghe Mihalache.
Totuși soluția nu rezolvă decât pe jumătate problema agricultorilor care se plâng de un deficit mare de apă în sol, de aproximativ 70 de litri. De altfel, situația de acum este similară cu cea de anul trecut când seceta i-a determinat pe fermieri să irige inclusiv în luna noiembrie, fapt care, din păcate, anul acesta nu va fi posibil. În jurul datei de 15 octombrie sunt programate să înceapă lucrările de reabilitare pe canalul de vest , iar din acel moment irigațiile vor fi oprite.
Canalul Siret Bărăgan ar putea asigura apa necesară pentru irigarea a peste 200 de mii de hectare din Vrancea, Buzău și Ialomița. Proiectul, vechi de peste 30 de ani, prevede o lungime de 198 de kilometri pentru canalul început pe vremea comunismului. La ora actuală, însă, doar 6 kilometri sunt funcționali, în județul Vrancea, unde asigură irigarea unei suprafețe de numai 600 de hectare de teren arabil.
   

 

Etichete: Irigații |  octombrie
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU