22 [OCT 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 22 octombrie 2019

Indienii încep să înlocuiască românii pe piața muncii! 25 de muncitori indieni lucrează la reabilitarea Colegiului Eminescu FOTO

Elena Petre alte articole de Elena Petre
2 voturi 2786 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiul Buzău, reabilitat de muncitori veniți tocmai din India. 25 de muncitori lucrează începând de marți pe șantierul din Buzău iar lor li se vor alătura în perioada următoare și alții.

Pentru început, cei 25 de indieni au fost aduși pentru a lucra atât la interiorul cât și la exteriorul clădirii. Imediat ce această etapă a lucrărilor se va încheia, firma care a obținut contractul pentru reabilitarea clădirii Colegiului Mihai Eminescu va suplimenta numărul muncitorilor aduși de peste granițe astfel încât proiectul să fie gata anul viitor iar elevii Colegiului să se poată reîntoarce în școala lor.
Pentru muncitorii indieni au fost amenajate în incinta Colegiului dormitoare, vestiare , dușuri și o sală de mese.
Muncitorii din India sunt meseriași, serioși și harnici, spun autoritățile locale, care au analizat activitatea acestora și au concluzionat că sunt șanse reale ca lucrările de reabilitare să fie gata anul viitor. În prezent se lucrează intens, atât la interior cât și la exterior, precum și la acoperișul clădirii.
”Astăzi, le-am urat “bun venit” primilor 25 de muncitori indieni care lucrează pe șantierul Colegiului Național Mihai Eminescu.
Sunt serioși, harnici și buni meseriași...ceea ce mă face să sper că anul viitor elevii liceului vor reveni într-un local complet reabilitat!
Vor mai veni și alții...”,
a transmis pe facebook viceprimarul Buzăului, Ionuț Apostu, care s-a și fotografiat cu muncitorii indieni.

Proiectul reabilitării Colegiului Mihai Eminescu din Buzău este finanțat din fonduri guvernamentale, valoarea totală fiind de peste 5 milioane de euro.
Lipsa forței de muncă și a specialiștilor în construcții a determinat tot mai mulți constructori din Buzău și nu numai să apeleze la muncitorii de peste granițe. Recent, la modernizarea străzii Primăverii din Buzău sau la transformarea fostului Spital Brătianu într-un centru muzeal, au fost aduși muncitori din Vietnam, o premieră pentru Buzău.




Etichete: încep |  înlocuiască |  Colegiului |  Eminescu |  indieni |  Indienii |  lucrează |  muncii |  muncitori |  piața |  reabilitarea |  românii
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 1   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU