27 [AUG 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 27 august 2019

Firmele validate la Buzău pentru instalarea panourilor fotovoltaice

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 2509 vizualizari 0 comentarii

Incepe programul de instalare a panourilor fotovoltaice.        
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista cu cele 260 de firme de instalatori de panouri fotovoltaice, validate la nivel national, prin care se va derula programul de instalare a panourilor respective. Prin Programul Național Casa Verde Fotovoltaice, 33.000 de locuinţe din România vor avea câte un sistem fotovoltaic subvenţionat cu până la 20.000 de lei. Concret, prin acest proiect, statul subvenţionează cu până la 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să-şi monteze panouri fotovoltaice acasă. Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. Începând din data de 9 septembrie, persoanele fizice se pot înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme.     
„33.000 de potenţiali beneficiari ce-şi vor instala panouri fotovoltaice vor primi câte 20.000 de lei finanţare. Mă bucur că, împreună cu Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu, am găsit soluţia ca acest program mult aşteptat de români să fie finanţat din fonduri europene deoarece, altfel, ar fi fost un efort prea mare pentru bugetul de stat. În plus, va fi benefic pentru populaţie deoarece energia solară este gratuită şi poate fi folosită oriunde, iar costurile de întreţinere ale sistemelor fotovoltaice sunt minime. Deţinătorii de panouri vor putea livra surplusul către reţeaua naţională, amortizându-şi astfel investiţia”, a precizat viceprim-ministrul Daniel Suciu.

În Buzău,  Administrația Fondului pentru Mediu  a validat 3 agenți economici pentru acest program: unul își are sediul în localitatea Vintilă Vodă, în satul Neculești, cel de-al doilea la Mărăcineni, pe strada Principală nr. 53 iar al treilea la Vernesti, pe strada Principală, numărul 640.  

Pentru obţinerea fondurilor, cei interesaţi trebuie să meargă la unul din instalatorii validați de AFM, pentru înscriere, cu următoarele documente: - cerere de finanţare tehnoredactată; - copia actului de identitate; - extrasul de Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile; - rezultat pentru dreptul de proprietate; - dovezi că nu are restanţe la taxe şi impozite.






Etichete: Începe |  Buzău |  Firmele |  fotovoltaice |  instalare |  panourilor |  programul |  validate
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

13 sep 2019 [11:21]  MONDEN BUZAU

Sărbătoare mare pe 14 septembrie

603 vizualizari Citeste tot
13 sep 2019 [09:41]  ACTUALITATE BUZAU

O zi fără apă potabilă

749 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [15:40]  ACTUALITATE BUZAU

Tineri răniți într-un accident pe DN 1 B

599 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [09:33]  ACTUALITATE BUZAU

Un erou, condus pe ultimul drum FOTO&VIDEO

1739 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [09:19]  ACTUALITATE BUZAU

Nu mai contenesc cutremurele în zona Vrancea

594 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU