12 [OCT 14] ACTUALITATE Buzau
Duminică, 12 octombrie 2014

HALUCINANT! UN BUZOIAN ŞI-A DENUNŢAT FAMILIA PENTRU O CRIMĂ. 4 PERSOANE, ARESTATE. DETALII INCREDIBILE AICI

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 1461 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro
HALUCINANT! UN BUZOIAN ŞI-A DENUNŢAT FAMILIA PENTRU O CRIMĂ. 4 PERSOANE, ARESTATE. DETALII INCREDIBILE AICI:

Procurorii au cerut arestarea a patru persoane suspecte de o crimă comisă în anul 2008 în satul Heliade Rădulescu din comuna Ziduri.

Cazul, este unul complex motiv pentru care cercetările demarate iniţial în luna august de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău au fost preluate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Marian Muti, Victor Muti, Veta Muti şi Tudoriţa Ghenciu sunt acuzaţi că în urmă cu mai bine de patru ani, în urma unei altercaţii au ucis în bătaie un cioban din judeţul Alba care era angajat la o stână din comuna Ziduri. Ca să ascundă crima, indivizii au îngropat cadavrul pe câmp. Nimeni nu a aflat de oribila faptă până în vara acestui an, când în timpul unor lucrări agricole, fragmente de oase au ieşit la suprafaţă, iar unul dintre autori i-a denunţat pe ceilalţi chiar dacă aceştia îi sunt rude.
În legătură cu acest caz, Parchetul General a transmis un comunicat: 
„La data de 8 august 2014, inculpatul Muti Marian a sesizat organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului  Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale cu privire la faptul că inculpaţii Muti Victor, Ghenciu Tudoriţa, Muti Veta l-au ucis pe G.D., iar ulterior au îngropat cadavrul pe un câmp din extravilanul unei comune din judeţul Buzău, zonă cunoscută sub denumirea de „Valea Colacului”. Cu ocazia cercetărilor la faţa locului, în zona în care se afirma că s-ar afla cadavrul victimei G.D., au fost găsite mai multe fragmente osoase, respectiv un craniu şi alte componente ale unui schelet uman, precum şi o serie de obiecte de vestimentaţie.  Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat faptul că, în cursul lunii martie 2008, într-un imobil situat într-o comună din judeţul Buzău, inculpaţii au aplicat lovituri succesive şi de o intensitate deosebită victimei G.D., care, în urma leziunilor traumatice grave provocate, a decedat. Ulterior, cei patru au procedat la îngroparea cadavrului pe câmp,  în zona denumită „Valea Colacului”, pentru a ascunde astfel fapta şi împrejurările comiterii ei.În urma analizării fragmentelor osoase de către Institutul Naţional de Medicină Legală a rezultat faptul că materialul scheletic prezintă leziuni traumatice peri-mortem, precum fracturi ale mandibulei şi ale mai multor coaste. Leziunile sus menţionate denotă prezenţa a cel puţin două traumatisme, unul cranio-cerebral şi cel de-al doilea toraco-abdominal. În raport de morfologia şi mecanismul de producere al leziunilor, a rezultat că victima a fost expusă unor acţiuni violente succesive şi repetate. Identitatea victimei a fost stabilită prin raport de expertiză genetică judiciară. Cauza a fost constituită iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi a fost preluată, la data de 26 august 2014, în vederea efectuării urmării penale de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
           



Etichete: ARESTATE |  BUZOIAN |  CRIMĂ |  DENUNŢAT |  DETALII |  FAMILIA |  HALUCINANT |  INCREDIBILE |  PENTRU |  PERSOANE
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU