25 [AUG 19] ACTUALITATE Buzau
Duminică, 25 august 2019

(FOTO)Studenți în documentare în Ținutul Buzăului

Cătălina Jingoiu alte articole de Cătălina Jingoiu
0 voturi 2142 vizualizari 0 comentarii business2b@focustv.ro
(FOTO)Studenți în documentare în Ținutul Buzăului

Un grup format din 15 studenți de la trei facultăți ale Universității București-Geologie-Geofizică, Geografie și Biologie- a participat, săptămâna aceasta, la o tabără de cunoaștere în județul Buzău. A fost o tabără interdisciplinară organizată de studenți, cu sprijinul Complexul Studențesc Cultural Sportiv TEI. Tinerii au fost cazați la căminul internat al Liceului Lopătari și au făcut vizite de explorare în spațiul care urmează să fie  propus pentru statutul de Geoparcul Ținutul Buzăului.

Programul celor 7 zile petrecute în județul Buzău a inclus o vizită la Muzeul Timpul Omului, deschis la Mânzălești, unde oaspeții au savurat poveștile doamnei Cecilia Petrescu, custodele muzeului. Printre punctele de interes s-au mai aflat Focul Viu, Muntele de Sare de la Mânzălești, Muzeul Județean și Galeriile de Artă. La Vulcanii Noroioși, studenții au testat poteca tematică, o alee amenajată cu piatră de Năieni care conduce la un observator de unde turiștii pot admira vulcanii, în zilele ploioase în care aceștia nu se pot vizita. Participanții la tabără au avut și câteva întâlniri cu oameni ai locului. În gospodăria Dănuței Baraboi, studenții au fost primiți cu păscuțe pregătite chiar sub ochii lor, țuică și lapte dulce fiert și au aflat de la gazdă mici secrete ale torsului lânei, meșteșug care se păstrează în puține locuri. 

Andrei Găvenea, student la Facultatea de Geologie și Geofizică, inițiator al proiectului taberei, a explicat scopul șederii la Buzău: ”Am încercat, cu colegii, să cunoaștem zona. Noi, prin cursurile pe care le facem, am intrat în contact cu noțiunea de geoparc, iar aici am vrut să avem imaginea de ansamblu a pașilor care trebuie parcurși pentru obținerea recunoașterii ca geoparc UNESCO…Am plecat cu o impresie foarte bună legată de locurile pe care le-am vizitat. Locurile sunt puse într-un context pentru că, de fapt, asta livrează un geoparc: o poveste. Am reușit să înțelegem care va fi specificul Geoparcului Ținutul Buzăului. Sunt sigur că fiecare dintre colegii mei pleacă de aici, din Ținutul Buzăului, cu un bagaj serios de cunoștințe și impresii. De exemplu, am fost în gospodăria unui lopătărean care, de cum am ajuns, ne-a așezat la masă, ne-a ospătat cu ciorbă și cu vișinată.” 

Pe de altă parte, tinerii se transformă în promotori ai locurilor pe care le-au vizitat.  ”Rolul lor e foarte important. Geoparcul este o stare de spirit în care încercăm să creem experimente și povești și să descoperim oameni de-ai locului. Rolul acestei tabere a fost să vadă diferența dintre teorie și practică, care sunt pașii pentru un geoparc și, foarte important, să vadă dacă s-ar putea implica în proiectul geoparcului de aici. Și deja, 3 sau 4 studenți s-au legat de acest subiect, își vor lua lucrări de licență cu tematică inspirată de aici. Ei vor promova mai departe lucrurile pe care le-au descoperit aici” a explicat lector univ. dr. Alexandru Andrășanu, profesor al studenților și director al Departamentului de Geologie din cadrul Facultății Geologie-Geofizică, Universitatea București. Profesorul Andrășanu este expert UNESCO pentru geoparcuri și omul care a inițiat proiectul Geoparcul Ținutul Buzăului, fiind declarat, pentru aceste eforturi, cetățean de onoare al județului Buzău. 

Geoparcul Ținutul Buzăului ar urma să fie un areal care se întinde pe teritoriul a 18 comune, cu o suprafață totală de 1035,9 kilometri pătrați, având 48 000 de locuitori. Dosarul pentru obținerea  recunoașterii ca geoparc UNESCO va fi depus anul viitor, propunerea urmând să intre apoi în evaluare. 



Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

13 sep 2019 [11:21]  MONDEN BUZAU

Sărbătoare mare pe 14 septembrie

603 vizualizari Citeste tot
13 sep 2019 [09:41]  ACTUALITATE BUZAU

O zi fără apă potabilă

749 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [15:40]  ACTUALITATE BUZAU

Tineri răniți într-un accident pe DN 1 B

599 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [09:33]  ACTUALITATE BUZAU

Un erou, condus pe ultimul drum FOTO&VIDEO

1741 vizualizari Citeste tot
12 sep 2019 [09:19]  ACTUALITATE BUZAU

Nu mai contenesc cutremurele în zona Vrancea

595 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU