11 [AUG 16] ACTUALITATE Buzau
Joi, 11 august 2016

Expoziţie eveniment la Centenarul Armatei a 2-a

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
2 voturi 1380 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro

În cadrul evenimentelor organizate de Divizia 2 Infanterie Getica pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Armatei a 2-a, la Muzeul Judeţean vor fi deschise publicului două expoziţii extrem de interesante.  Muzeul Județean Buzău va vernisa, în data de 17 august 2016, ora 12.30, expozi­ția eveniment, Armata a 2-a Centenar (1916-2016), ce face parte din suita de evenimente organizate de Divizia 2 Infanterie Getica, continuatoarea tradițiilor Armatei a 2-a, în perioada 10-18 august 2016.

Expoziția este organizată în colaborare cu Divizia 2 Infanterie Getica, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București și fili­ala din Constanța, Muzeul Municipal Cîmpulung Muscel, Fundația „Mareșal Al. Averescu” și cuprinde, pe lîngă obiecte de patrimoniu din colecţiile muzeelor sus aminte şi obiecte militare rare și interesante din colecții particulare. Reprezentanţii Muzeului Judeţean precizează că, vor fi prezentate publicului fapte de arme săvîrșite de ostaşi buzoieni și rîmniceni în timpul celor două războaie mondiale și informații despre structurile în care aceștia au fost chemați la arme. Este ilustrată, de asemenea, activitatea unor preoți militari buzoieni în timpul Primului Război Mondial, cei care au stat la căpătîiul multor muribunzi, alinîndu-le ultimele clipe de viaţă ori s-au îngrijit de moralul ostaşilor aflaţi pe front.
Buzăul în timpul ocupaţiei
Vor fi prezentate informații despre orașul Buzău în timpul ocupației germane (1916-1918), despre Bătălia Rîmnicului sau Bătălia de Crăciun care a avut, în doar 6 zile, un număr înspăimîntător de victime - peste 6.400 de morți (germani și ruși) și soarta tragică a monumentului ridicat la Racovițeni pentru soldații morți în această bătălie desfășurată între 22-27 decembrie 1916. Este adusă în atenția publi­cului contribuția combatanților buzoieni și jertfa lor pentru patrie în Campania din Est și Campania din Vest din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și istoricul Armatei a 2-a de la înființare (august 1916) pînă în zilele noastre, evoluția acestei structuri militare la Comandamentul Operaţional Întrunit (înfiinţat în 2000), şi apoi la Divizia 2 Infanterie Getica (înfiinţată în 2010).
Arme, steaguri, medalii
În expunere se află, mai arată organizatorii, numeroase distincții militare (ordine, medalii, decorații, brevete) obținute de buzoieni, și nu numai, pentru fapte de arme: Ordinul Mihai Viteazul-cea mai înaltă distincție militară a statului român, Ordinul Coroana României, Ordinul Steaua României (diverse grade și clase), medalii și cruci precum: Bărbăție și Credință; Virtutea Militară, Crucea Regina Maria, Crucea Serviciul Credincios, Crucea comemorativă a războiului 1916-1918, Crucea Meritul Sanitar, Medalia Cruciada împotriva comunismului, Medalia Pro Basarabia şi Bucovina, Ordinul Virtutea Aeronautică, Crucea comemorativă a războiului 1941-1945, ș.a., uniforme și accesorii militare din primul și al Doilea Război Mondial, din perioada comunistă și o uniformă recentă aparținînd forțelor speciale ce participă în teatrele de operații din Irak și Afganistan; arme albe și de foc, precum: puști și carabine, obuziere, săbii Toledo și Solingen, baionete, stilete, muniție de război (obuze, mine, cartușe, grenade etc); steaguri, aparate de comunicații și transmisiuni (maşină germană de criptat Enigma, telefoane de campanie, stații radio, manipulatoare militare Morse, teleimprimator şi altele). În expoziție vor rula filmele documentare: „Onoare şi Patrie - Mareşalul Alexandru Averescu”, un film biografic ce prezintă cariera militară a mareşalului Averescu, comandantul Armatei a 2-a în primul război mondial; „Căzut la datorie”, în regia maestrului Gabriel Cobasnian, dedicat sublocotenentului postmortem Narcis Şonei, căzut la datorie în aprilie 2005, pe timpul unei misiuni în Afganistan. Documentarul a fost răsplătit cu Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film „Eserciti e Popoli” în Italia.

Expoziţie România-NATO

Organizatorii anunţă că tot în data de 17 august 2016, ora 12.00, va fi vernisată şi expoziţia România-N.A.T.O. -  de la parteneriat la alianţa în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură şi mai bună, avînd ca temă contribuţia militarilor români în teatrele de operaţii NATO, pe parcursul celor 12 ani de prezenţă românească în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Sînt redate momente semnificative şi contexte diverse, militare şi sociale, din realitatea cotidiană a militarilor români, aflaţi în misiuni NATO. Expozi­ţia, compusă din 38 de rollup-uri, este realizată de către muzeograful Valeria Bălescu de la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.

Expozițiile vor fi deschise publicului pînă în 30 octombrie 2016.  



Etichete: Armatei |  Centenarul |  eveniment |  Expoziţie
Voteaza articolul: bun: 2  |  slab: 0   2

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU