27 [IUL 17] ACTUALITATE Buzau
Joi, 27 iulie 2017

După potop!Bilanţul pagubelor provocate de ploi

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 1252 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Autoritățile buzoiene au finalizat centralizarea pagubelor provocate în județ de natura care s-a dezlănțuit în ultimele zile iar potrivit bilanțului realizat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Buzău, șapte localități din zona de munte au fost afectate de ploile puternice. Probleme mari sînt la Lopătari, aceasta fiind  localitatea cea mai afectată, însă apele au provocat stricăciuni și la  Mînzălești, Vintilă Vodă, Beceni, Gura Teghii, Cănești și Chilii. "În acest moment cele mai mari probleme au fost înregistrate pe raza localităţii Lopătari. Acolo, aproape toate trecerile pe tuburi au fost distruse, mai ales din cauza faptului că tuburile au fost  înfundate, fie cu resturi, crengi, materiale pe care oamenii nu s-au îngrijit să le cureţe. A fost distrus complet un podeţ, o punte, folosită pentru traficul auto mic şi mediu, parţial avariată o punte", a declarat purtătorul de cuvînt al Instituţiei Prefectului Buzău, Gabriel Cozma 1.300 de gospodării din localitățile Mînzălești și Vintilă Vodă au rămas fără apă potabilă în urma vijeliilor, însă între timp situația a fost remediată.  În localitatea Lopătari mai multe cotețe de păsări, adăposturi pentru animale și anexe  gospodărești au fost distruse de puhoaiele de apă. Creșterea debitului pîrîului Slănic a dus la avarierea unui pod rutier pentru tonaj mic și mijlociu, avarierea gravă a tuturor trecerilor pe tuburi de beton și a unei punți pietonale care face legătura cu localitățile Vîrteju și Chirani. În zona Săreni, s-au format gropi adînci de peste 2 metri și există riscul ca o parte din carosabil să se surpe. Totodată pe tronsonul dinspre Plaiul Nucului, șanțurile de scurgere a apei de pe marginea drumului au fost complet colmatate cu aluviuni.

Drumuri comunale, distruse parţial

Bilanțul Comitetului Județean pentru Situații de Ur­gență Buzău mai arată că la Cănești, două drumuri comunale au fost parțial distruse. La Chilii, șase podețe au fost avariate iar la Vintilă Vodă, un podeț din cadre de beton și trei punți pe șufe, dintre care una pentru transport auto, au fost grav afectate. Și la Gura Teghii, un drum comunal a fost închis, după ce a fost acoperit cu aluviuni.



Etichete: Bilanţul |  pagubelor |  potop |  provocate
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

17 aug 2017 [20:10]  ACTUALITATE BUZAU

Apa meteorica decide dacă Ciolacu e președinte

461 vizualizari Citeste tot
17 aug 2017 [13:54]  ACTUALITATE BUZAU

Revine canicula

235 vizualizari Citeste tot
17 aug 2017 [11:21]  MONDEN VRANCEA

Spectacol inedit în Vrancea

995 vizualizari Citeste tot
17 aug 2017 [07:52]  ACTUALITATE BUZAU

Spulberata pe trecerea de pietoni de un BMW

401 vizualizari Citeste tot
16 aug 2017 [11:19]  MONDEN BUZAU

Adina Răducan cântă cu Călin Geambașu

721 vizualizari Citeste tot
13 aug 2017 [13:48]  ACTUALITATE BUZAU

Accident cu șase victime la Șarînga

2513 vizualizari Citeste tot

National

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU