02 [DEC 19] ACTUALITATE Buzau
Luni, 02 decembrie 2019

După accidentul juniorilor Gloriei, clubul anunță o anchetă

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
0 voturi 722 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Anchetă administrativă anunțată de conducerea clubului SCM Gloria Buzău în privința firmei care a asigurat microbuzul cu care juniorii Gloriei au fost implicați, sâmbătă seara, într-un accident rutier, la limita județelor Vrancea și Covasna. Accidentul a avut loc în jurul orei 18,30, în timp ce fotbaliștii se întorceau de la Miercurea Ciuc unde susținuseră un meci. Microbuzul care îi transporta pe juniorii secției de fotbal a SCM Gloria Buzău a derapat pe marginea șoselei, în condițiile în care ningea abundent. Mijlocul de transport a ieșit în șanț și nu a mai putut reveni pe carosabil. Cei 15 sportivi cu vârste între 16 și 18 ani nu au pățit nimic fiind preluați și transportați la sediul Primăriei Tulnici până când fotbaliștii au fost preluați de un alt microbuz trimis de la Buzău.  În noaptea de sâmbătă spre duminică, juniorii Gloriei au ajuns la Buzău.
Conducerea clubului buzoian a anunțat, astăzi, că va cerceta administrativ responsabilitatea firmei transportatoare față de producerea accidentului.



Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU