15 [FEB 13] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 15 februarie 2013

Droguri din medicamente pentru animale VIDEO

Florin Zafiu alte articole de Florin Zafiu
1 vot 7291 vizualizari 4 comentarii florinzafiu@sansanews.ro

Direcţia Sanitar-Veterinară extinde controalele în farmaciile de profil după primirea unor sesizări legate de eliberarea unor medicamente care au corespondent şi în medicina umană. Asta pentru că în unităţile veterinare preparatele nu au un regim atît de strict precum cele din farmaciile uzuale. Drept urmare o serie de produse extrem de periculoase pot fi achiziţionate la preţuri mici, mult mai uşor şi cu efecte asemănătoare celor prescrise de medicii de familie. Reprezentanţii instituţiei spun că, cel puţin în mediul rural, a început să se împămîntenească o astfel de soluţie pentru tratarea unor afecţiuni, dar mai nou produsele farmaceutice pot fi utilizate şi pentru efectele asemănătoare unor stupefiante. 

Controale pe care autorităţile le-au început în farmaciile veterinare cu scopul de a se verifica legalitatea în care acestea îşi desfăşoară activităţile, vor fi extinse. Asta datorită medicamentelor de uz veterinar a căror regim special le transformă în produse care se pot elibera numai în baza unor reţete. Autorităţile recunosc însă faptul că sistemul nu a ajuns la nivelul celui folosit de către farmaciile umane şi tocmai din acest motiv o serie de preparate folosite în domeniul veterinar sunt folosite de către oameni.

„Îmi vin acum în minte 2 preparate de uz veterinar care în mod constant mai ales în mediul rural oamenii aleg să le folosească pentru problemele de sănătate din medicina omului, Galisan care este un fel de Furazolidon din medicina omului pentru anumite probleme de natură digestivă, care este un preparat pentru pui, pentru galinacee şi un unguent Ecvagel pentru afecţiuni reumatice chiar dacă e destinat medicinei veterinare", a afirmat Ciprian Botezatu, director adjunct DSV Buzău.

Luate cu alcool, ori în combinaţii cu alte medicamente, anumite produse veterinare se pot transforma în adevărate stupefiante. Este cazul Ketaminei, un anestezic extrem de puternic folosit în operaţiile chirurgicale de castrare a animalelor. Este un medicament care se eliberează numai în baza semnăturii unui specialist însă lacunele din sistem pot înlesni achiziţionarea lui pe alte căi decît cele legale.

“Acum contează foarte mult şi celelalte combinaţii, ce altă medicaţie suportă sau ce alt suport pentru prelucrarea în anumite droguri se aplică, pe lîngă Ketamină mai sunt şi altele care produc neajunsuri. Medicamentele de uz veterinar se dau pe reţetă, acum nu trebuie să veniţi cu o dovadă că nu ştiu ce farmacie a eliberat medicamente fără reţetă pentru că pot apărea şi astfel de situaţii, oricum mi-am atenţionat colegii faţă de aceste episoade“, a declarat Ciprian Botezatu, director adjunct DSV Buzău.

Autorităţile vorbesc despre faptul că farmaciştii riscă sancţiuni de pînă la 700 de lei dacă eliberează astfel de medicamente fără reţete. Totuşi efectele asupra sănătăţii sunt catrastofale. O serie de preparate, cum sunt analgezicele sau anestezicele pot crea dependenţă întocmai ca un stupefiant. 


Etichete: animale |  medicamente |  medicina |  veterinar |  droguri
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

ionut ploiesti
18 aprilie 2013
bagami-as pula in mortii lor, am vrut sa iau niste enrofloxacina pentru porumbei si nu pot ca trebuie reteta, ce fac ma duc la cabinet veterinar sa consult porumbeii, sa le dau la ia 30-40 ron ca sa imi de o hartie ptr niste medicamente care ma costau 7 lei, in ce tara traim domne,
alin sandu
25 aprilie 2013
ce vrajeala!!!!!!nu stiu cum sa mai scaota bani pentru incompetentii aia de medici veterinari.
Albino
20 noiembrie 2013
He, he, nu ma grabesc sa trag cluionzci. Mi-ar fi placut sa fie o sala plina cu jurnalisti sportivi, care sa-l bombardeze cu intrebari interesante. Asa cum ar fi meritat... Ca, in mare, a fost o conferinta "lancezita", pe care au salvat-o doar interventiile glumete ale celor doi invitati. Acuma, sa nu exagerez. Or mai fi fost in sala si vreo 2-3 indivizi care stiau cu cu se mananca patinajul (si tu, anonymous, printre ei), dar, in rest, sa fiu iertata... Nishte pipitze care puneau intrebari dobitoace si atat. Si stiu bine cam ce intrebari s-au pus ca nu l-am scapat din ochi pe Plushenko (si-am ciulit si urechile) atata vreme cat a fost in sala. Oricum, ma bucur sa vad ca a mai fost cineva pe-acolo, pe aceeasi lungime de unda cu mine. Si da, stiu de colaborarea dintre Joubert si Yagudin, chestie care m-a facut sa-l agreez si mai putin pe Joubert :) Imi pare rau, dar chiar nu vad adevarat patinaj artistic la Brian, ma face sa ma gandesc la Elvis Stojko. Goana dupa sarituri, tehnicul la nivel foarte inalt, in rest... nada! Nada de nada. Sunt unii care alearga pe gheata si atat.
secuiu
12 ianuarie 2014
Pericolul este mare dar oamenii fac asta din cauza saraciei. Nu ne spuneti nimic despre pretul medicamentelor umane?


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU