După ce în urmă cu aproape trei luni magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis că din rechizitoriul întocmit de DNA nu reiese dacă Scutaru a comis sau nu fapta de spălare de bani, ieri magistrații și-au schimbat părerea.
Dosarul va fi repus pe rol, după ce judecătorii de la Înalta curte de Casație și Justiție au admis contestația procurorilor DNA la soluția din luna noiembrie anului trecut. Așadar, procesul va reveni la parcursul normal. Soluția magistraților nu îl vizează doar pe Scutaru, ci și pe ceilalți doi inculpați din dosar, acuzați de aceleași fapte, respectiv fostul deputat Dan Motreanu şi afacerista Ana – Maria Schaer. “Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 18 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală ... Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpaţii Scutaru George Adrian, Motreanu Dan-Ştefan şi Schaer Ana-Maria şi dispune începerea judecăţii.
George Scutaru, fost deputat PNL de Buzău, fost lider al liberalilor din județul Buzău şi fost consilier prezidenţial al lui Klaus Iohannis, a fost trimis în judecată la sfîrșitul lunii septembrie, sub acuzaţia de spălare de bani, în așa numitul dosar Mită la PNL.
Comentarii