26 [MAI 17] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 26 mai 2017

De ce atacă jivinele în munţii Buzăului

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 2645 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Un nou atac al urşilor a avut loc în localitatea Chiojdu. Dacă pînă acum, animalele din curţile oamenilor cădeau pradă fiarelor sălbatice, de această dată doi localnici au fost atacaţi de o ursoaică.  
                      
S-a întîmplat miercuri, cînd cei doi bărbaţi se aflau pe islazul communal în zona Cătiaşu. La un moment dat cei doi au fost atacaţi de o ursoaică şi de puii ei. Oamenii s-au luptat cu animalele cît au putut, dar au fost muşcaţi si zgiriati. Cu greu au scapat din ghearele ursoaicei, fiind transpprati ulterior de urgenta la spital. Medicii care îi îngrijesc spun că bărbaţii sunt acum în afara oricărui pericol dar vor ramane internaţi pentru o vreme. “Este vorba de doi pacienţi în vîrstă de 60 de ani, respectiv 35 de ani, care au fost aduşi din zona Chiojdu-Cătiaşu, 80 de kilometri către Braşov. Au fost atacaţi de o ursoaică cu pui pe un drum forestier, în jurul orei 17.00. Starea pacienţilor este stabilă, nu au leziuni care să le pună în pericol viaţa. Pacienul mai în vîrstă, cel de 60 de ani are nişte leziuni toracice, probabil fractură costală şi o leziune la nivelul antebraţului prin muşcătură de urs, iar cel tînăr este mai grav, are o leziune la nivelul coapsei stîngi, tot prin muşcătură, o leziune care a prins şi musculatura, fără a afecta osul. Mai are leziuni toracice datorită zgîrieturilor şi leziuni pe antebraţ. Starea pacientului este stabilă, dar o să rămînă internaţi pentru supraveghere, două-trei zile”, a declarat  directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adrian Porumb.

Vînătoarea, interzisă 

În ultima vreme atacurile ursilor s-au înmulţit în munţii Buzăului  întrucît vînatoarea acestora este interzisă, putînd fi făcută doar cu aprobari speciale care necesita timp si analize detaliate. “Avem mereu probleme cu animalele. Trebuie schimbată legea, ca vînătorii să mai facă partide de vînătoare, măcar să-i îndepărteze, şi zic eu că normal ar fi să se revină la vechea lege, să mai rărească din ei prin împuşcare, cu autorizaţie, normal, legal, nu braconaj. Vin aici mai ales cînd e fructificaţie prin prun, fac praf  pomii”, spune primarul comunei Chiojdu, Andrei Fătu. La Buzău, efectivele de urşi au crescut în 2017 faţă de anul trecut cu circa o sută de exemplare. Şi nu doar urşii fac prăpăd în gospodăriile oamenilor ci şi lupii.

Fiarele sălbatice au ajuns să coboare tot mai mult, nefiindu-le teamă să se apropie de gopsodării şi să atace stupii, animalele domestice şi chiar oamenii care le ies în cale. “Efectivul exemplarelor de urs de la noi din judeţ este evaluat, în anul 2017 la 753 de exemplare. Este o evaluare făcută în teren pe baza urmelor, pe baza bîrloagelor găsite în teren. Este, într-adevăr o creştere faţă de anii anteriori. Creşterea în acest an, faţă de 2016 este de aproximativ 100 de exemplare. Sînt pagube produse, destul de multe în judeţul nostru, pagube produse animalelor domestice, asupra stupilor”, a declarat  Ioana Diaconescu, conslier în compartimentul Biodiversitate din Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău.

Animale protejate de lege 

Ursul, la fel ca şi lupul, este protejat prin lege şi poate fi împuşcat doar cu aprobări speciale de la Ministerul Mediului. Anul trecut, nici un animal nu a fost împuşcat deşi atacuri au fost în mai multe localităţi de munte ale judeţului Buzău. “Pentru a fi recoltate, împuşcate exemplarele, Ministerul Maediului aprobă şi emite un ordin de derogare. Ordinul de derogare este emis, de obicei toamna, în luna septaembrie, cînd începe sezonul de vînătoare, dar pentru că anul trecut nu au fost emis acest ordin de derogare sînt exempalrele date spre vînătoare, spre recoltare, exemplarele care fac pagube, nu a fost emis, şi în sezonul de vînătoare 2016-2017 nu a fost recoltat nici un exemplar”, a mai spus Ioana Diaconescu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău. 

Anul acesta, fiarele sălbatice au mai atacat gospodării din localităile Colţi, Mărgăriteşti şi Pătîrlagele.
Aşadar, urşii îşi înmulţesc atacurile, iar autorităţile par neputicioase să-i apere pe cetăţeni. În ţările civilizate, tipul acesta de probleme se rezolvă prin proiecte guvrnamentale care prevăd hrănirea animalelor în habitatul lor, astfel încît jivinele să nu fie nevoite să vină în zonele populate în căutarea hranei. În plus, organizaţiile neguvernamentale pentru protecţia animalelor, la rîndul lor, organizează tot felul de acţiuni pentru protejarea speciilor, dar mai ales a oamenilor. La noi, însă...





Etichete: chiojdu |  urs |  ataca |  Buzaului |  jivinele |  muntii
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

18 noi 2019 [11:13]  MONDEN BUZAU

S-a măritat și vrea trei fetițe

660 vizualizari Citeste tot
18 noi 2019 [10:16]  ACTUALITATE BUZAU

Primarul Toma: ”A fost o greșeală”

1587 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU