24 [SEP 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 24 septembrie 2019

Cornuri mucegăite pe băncile elevilor. Autoritățile reacționează cu încetinitorul

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
1 vot 2514 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro
In sfârșit, o comisie mixtă va controla produsele ce ajung pe băncile elevilor

Odată cu merele din Polonia, culese în urmă cu un an, în mai multe școli din județul Buzău au ajuns și cornuri mucegăite. Produsele de panificație au fost descoperite chiar de directorii școlilor înainte ca acestea să fie distribuite fiecărui copil în parte. Deși inițial autoritățile competente nu s-au sesizat și au lăsat lucrurile la voia întâmplării, luni prefectul Carmen Ichim le-a cerut controale ample. O comisie mixtă formată din inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară, Protecția Consumatorului și Inspectoratul Școlar Județean va verifica în următoarele zile toate produsele ce urmează să fie distribuite elevilor din tot județul.

Au fost la un pas să primească în pachețelul plătit din banii statului cornuri mucegăite. Este cazul a zeci de elevi de la mai multe școli din județul Buzău care , zilele trecute, au primit de la firma de distribuție produse de panificație stricate.
Din fericire, cornurile pline de mucegai au fost descoperite la timp de directorii școlilor, chiar înainte ca acestea să fie împărțite fiecărui copil în parte.
  “ Au fost găsite printre cele bune și cornuri mucegăite. Mi s-a semnalat de la doamna care a preluat aceste produse și de la o doamnă dirigintă. Am luat legătura cu firma și le-am returnat. Ele urmau să ajungă la copiii de gimnaziu.”, a declarat Camelia Voicu, director al Colegiului Mihai Eminescu din Buzău.

Întâmplarea însă pe cât a fost de gravă pe atât de superficial a fost tratată de cei responsabili de masa elevilor. De exemplu, Inspectoratul Școlar , care a fost imediat sesizat cu privire la neregulile din școli, a constatat situația, fără să informeze însă mai departe instituțiile abilitate în controlul calității acestor produse, respectiv Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară sau Protecția Consumatorului.
Alerta s-a dat abia luni, , când, în timpul colegiului Prefectural, prefectul Carmen Ichim i-a luat la întrebări, cerând explicații fiecărui responsabil în parte.
După ce timp de trei zile nu au făcut nimic, toți factorii implicați vor constitui o comisie mixtă și vor merge în control. Timp de o săptămână, inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară, Protecția Consumatorului și Inspectoratul Școlar Județean vor verifica toate produsele ce urmează să fie distribuite elevilor din tot județul.
De asemenea, conducerea Consiliului Județean Buzău – instituție care a organizat licitația pentru achiziționarea produselor din Programul pentru școli – a anunțat că, dacă se va stabili că furnizorul de produse de panificație și-a încălcat obligațiile asumate, există posibilitatea rezilierii contractului cu acesta.
Anul acesta, la Buzău, de distribuirea cornurilor în școli se ocupă o asociere de două firme din Turda și Galați.
În total, pentru cornurile distribuite elevilor din tot județul vor fi cheltuiți aproape 12,6 milioane de lei, fără TVA.



Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU