14 [IUN 18] ACTUALITATE Buzau
Joi, 14 iunie 2018

CLM a bătut în cuie împrumutul de 60 de milioane de lei

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
2 voturi 1427 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Emisiune de obligațiuni sau un credit. Indiferent de soluția finală, este o certitudine că Buzăul se va împrumuta pentru a se putea începe ample investiții în municipiu. Deși acest proiect a fost o dată aprobat de consilierii locali, în martie dându-și votul doar aleșii PSD-ALDE, ieri hotărîrea luată de aleșii municipali a fost modificată și readusă în atenția consilierilor locali într-o ședință fulger care a avut loc la Palatul Comunal.       Proiectul a avut nevoie de modificări pentru a avea mai mari șanse de câștig la Ministerul Finanțelor. Mai exact, ieri, primarul Constantin Toma a cerut ca banii să ajungă în municipiu fie sub forma unei emisiuni de obligațiuni așa cum era prevăzut inițial în proiect fie sub forma unui credit. Indiferent sub ce formă cei 60 de milioane de lei sînt absolut necesari pentru demararea unor investiții care nu pot fi făcute nici cu fonduri europene și nici cu fonduri proprii. „În situaţia în care n-am vrea aceste obligaţiuni municipale, să avem un credit bancar. Deci aşa cum aţi aprobat, Buzăul pentru proiecte mari ia şi credite. În acest moment se pare că sîntem singurul municipiu capitală de judeţ care n-are credite. Trebuie să luăm credite.", a declarat primarul Toma în cadrul şedinţei de miercuri a CLM.
Ce a spus Opoziţia
Modificarea nu a fost de la început pe placul Opoziției, care a venit cu un amendament, cerând modificarea listei cu obiectele ce ar urma să fie reabi­litate cu banii din acest credit. Cum era ultima șansă a Buzăului pentru a primi acești bani, primarul Constantin Toma a cerut vehement votarea acestui proiect în forma propusă. „Dosarul a fost depus la Ministerul de Finanţe, durează cel puţin două săptămîni să facem tot ce se cere acolo, şi, practic, am pierde ultima speranţă. Pe sume de circa 200 de milioane de lei se bat multe municipalităţi."

Unanimitate la vot

În final, amendamentul propus de PNL nu a trecut și lista de investiții a rămas neschimbată, cu excepția restaurării casei de oaspeți și a conacului Marghiloman. Proiectul a trecut cu 17 voturi, mai exact cu aprobarea tuturor consilierilor prezenți la ședință. Primarul Constantin Toma a explicat în final: "Banii aceştia atraşi cu emisiune de obligaţiuni sînt bani cu dobînzi mici. Cu zece ani, perioadă de graţie, practic, vom plăti aceste credite din economiile pe care le facem. Experţii care ne-au ajutat ne-au spus că le putem plăti şi din excedent. Aşa cum ştiţi, pentru că am avut grijă de banul public, 2016, s-a terminat cu excedent de 2,6 milioane de euro, 2017 cu 4 milioane de euro".  Dacă va fi aprobat de Ministerul Finanțelor, proiectul va aduce la Buzău 60 de milioane de lei, bani din care primarul Constantin Toma vrea să modernizeze cinematograful Dacia, să asfalteze străzi precum și să reabliteze clădirea Bazar pentru a o transforma în sediu administrativ al Primăriei.  



Etichete: împrumutul |  bătut |  milioane
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 1   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU