30 [DEC 19] ACTUALITATE Buzau
Luni, 30 decembrie 2019

Cine este noul director general al Romcarbon

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 3091 vizualizari 0 comentarii

Conducere nouă la vârful Romcarbon Buzău.  Noul director general al societății este taiwanezul Huang Liang Neng, numit  în urma renunţării lui Andrei Radu la mandat. Taiwanezul urmează să-și preia mandatul din luna februarie 2020.

"În şedinţa sa din 24 decembrie 2019, Consiliul de Administraţie al Romcarbon SA, cu majoritate de voturi a luat act de renunţarea lui Andrei Radu la mandatul în baza căruia acesta exercită funcţia de director general al Romcarbon, mandatul lui Andrei Radu urmând a înceta la data de 17 februarie 2020", arată un anunţ al societăţii.

Urmare a demisiei lui Andrei Radu,  Consiliul de Administraţie a aprobat numirea lui Huang Liang Neng, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, în funcţia de director general al Romcarbon pentru un mandat de patru ani, începând cu data de 17 februarie 2020 şi până la data de 17 februarie 2024.

Romcarbon a avut în primele nouă luni un profit net de 895.511 lei, în scădere de 5,6 ori de la 5,07 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Vânzările nete au scăzut la 142,37 milioane lei, de la 152,75 milioane lei în perioada ianuarie-septembrie 2018.

Compania este procesator de mase plastice cu experienţă în prelucrarea polietilenei, polipropilenei, PVC-ului, polistirenului. Romcarbon are aproximativ 900 de salariaţi şi puncte de lucru operaţionale la Bucureşti, Ştefăneşti şi Iaşi, potrivit site-ului companiei.

Etichete: director |  general |  Romcarbon
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU