13 [DEC 17] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 13 decembrie 2017

Cine domină economia municipiului Buzău

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
0 voturi 2156 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro

Bunăstarea şi nivelul de trai al unei comunităţi este în strictă interdependenţă cu activitatea economică care se desfăşoară în zona respectivă. Dacă e să studiem situaţia de la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, observăm că în oraş există o oarecare activitate economică, reliefată şi de bugetul Primăriei din acest an. Cum bugetul este alimentat în proporţie de peste 90% din taxele şi impozitele plătite de către agenţii economici, rezultă că administraţia trebuie să se străduiască să creeze cele mai bune condiţii întreprinzătorilor care crează locuri de muncă, plătesc salarii şi varsă sume cu titlul de taxe şi impozite în bugetul comunităţii. Spacialistii in economie afirma ca există o corelaţie directă între nivelul de taxe şi impozite vărsate şi mărimea agenţilor economici deoarece marile întreprinderi trecute la categoria „mari contribuabili” remit, de pildă, banii din anumite taxe şi impozite către Bucureşti. Or, din acest punct de vedere, e limpede că maximizarea încasărilor depinde şi de mărimea agenţilor economici, deoarece cei mici şi mijlocii plătesc aproape totul către bugetul local, ceea ce înseamnă că ei trebuie încurajaţi cu precădere de către administraţia municipală să-şi dezvolte activităţile economice. Ceea ce nu înseamnă că marii contribuabili trebuie ignoraţi, ci dimpotrivă. 
Ce arată ultimul studiu independent
O agenţie bucureşteană de growth hacking and online marketing a realizat o hartă interactivă care arată care este situaţia afacerilor de pe teritoriul ţării, la nivel de judeţe. La nivel naţional, baza de date a hărţii respective arată că în acest moment cei mai mari angajatori sînt marile companii de stat, care ocupă primele trei poziţii ale clasamentului, urmate pe locurile 4 şi 5 de companii multinaţionale.
Cum e la Buzău
La nivelul municipiului Buzău, clasamentul, în funcţie de cifra de afaceri, e deschis de multinaţionalele care fabrică şi comercia­lizează uleiuri comestibile, urmate de două societăţi cu capital străin din sfera producţiei de carne, respectiv o firmă de produs malţ, iar pe locul cinci s-a clasat Avicola SA. În ceea ce priveşte clasamentul făcut în baza numărului de salariaţi, el arată ca mai jos:

Top firme după cifra de afaceri: 1. Bunge Romania SRL  - Cifră de afaceri: 1.300 milioane RON 2. Bunge Danube Trading SRL - Cifră de afaceri: 649,2 milioane RON 3. AAYLEX Prod SRL  - Cifră de afaceri: 472,8 milioane RON 4. Soufflet Agro Romania SRL  - Cifră de afaceri: 288,9 milioane RON 5. Avicola Buzău SA  - Cifră de afaceri: 280,8 milioane RON
Top firme după angajaţi: 1.  Romcarbon SA - Număr de angajaţi: 885 2.  London Fashion SRL  - Număr de angajaţi: 817 3. AAYLEX Prod SRL  - Număr de angajaţi: 803 4. Greentech SA  - Număr de angajaţi: 795 5. Compania de apă SA  - Număr de angajaţi: 766
Top cele mai mai populare domenii de activitate: 1. Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor  - Cifră de afaceri: 1.300 milioane RON 2. Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat  - Cifră de afaceri: 1.000 milioane RON 3. Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu  vînzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun  - Cifră de afaceri: 692,6 milioane RON 4. Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi  şi tutun  - Cifră de afaceri: 675,3 milioane RON 5. Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase  - Cifră de afaceri: 660,7 milioane RON
Harta interactivă poate fi accesată la adresa: smarters.ro/harta-antreprenoriatului-in-romania




Etichete: Buzău |  domină |  economia |  municipiului
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

13 noi 2019 [14:56]  ACTUALITATE BUZAU

Buzăul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă

1249 vizualizari Citeste tot
13 noi 2019 [14:40]  ACTUALITATE BUZAU

Ce se întâmplă de joi cu podul Metalurgica

617 vizualizari Citeste tot
13 noi 2019 [10:41]  ACTUALITATE BUZAU

Sânge de la polițiști VIDEO

812 vizualizari Citeste tot
12 noi 2019 [14:35]  ACTUALITATE BUZAU

Se schimbă vremea. VÂNT PUTERNIC

792 vizualizari Citeste tot
12 noi 2019 [14:11]  ACTUALITATE BUZAU

Impact frontal. Doi șoferi la spital

720 vizualizari Citeste tot
12 noi 2019 [10:10]  ACTUALITATE BUZAU

Ce taxă importantă ar putea dispărea

751 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU