13 [DEC 19] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 13 decembrie 2019

Ce jocuri și negocieri grele sunt în spatele numirii unui nou prefect

Cătălina Jingoiu alte articole de Cătălina Jingoiu
0 voturi 2920 vizualizari 0 comentarii business2b@focustv.ro

Numirea unui nou prefect la vârful județului Buzău, după ce, marți, Carmen Adriana Ichim a fost demisă, se negociază cu toate armele politice, iar lucrurile evoluează de la o oră la alta. Că așa stau lucrurile în spatele declarațiilor oficiale a confirmat și liderul PNL Buzău, deputatul Cristi Romanescu, prezent miercuri în platoul Focus TV, la emisiunea Focus News. ”Dacă mergeam pe informațiile apărute în presă, ar fi trebuit să avem prefect ALDE astăzi (n.r. miercuri, 11.12.). Era simplu să fie demisă Carmen Ichim și să urce prefectul Dimian. După părerea mea, așa cum ați spus, sunt negocieri dure, mai puțin dure, interesante, interesate, cert este că la ora asta nu avem un prefect.” a subliniat liderul liberalilor buzoieni. ”Eu am încercat să explic, în conformitate cu informațiile mele, că atât timp cât dl premier Orban nu are un punct de vedere, orice discutăm sau speculăm în legătură cu postul de prefect nu are un fundament. Anumiți colegi s-au apucat să facă supoziții cu privire la cine ar avea dreptul să pună prefectul și subprefectul. Noi, la PNL Buzău, la ultimele ședințe, am discutat despre aceste speculații și am încercat să le spun colegilor că nu este nimic hotărât pentru că eu nu am fost chemat de domnul Ludovic Orban să purtăm o discuție, așa cum alți colegi, din alte județe în care s-au schimbat prefecții, au avut…Ceea ce pot spune este că nici astăzi (n.r. miercuri, 11.12.), probabil pentru că județul Buzău este un pic special, nu a fost numit un nou prefect. Nu aș putea spune dacă se va rămâne deocamdată în interimat sau se va numi la următoarea ședință de Guvern. Atât timp cât nu știu ceva și ni vreau să fac speculații, orice informați aș lansa acum nu ar avea legătură cu realitatea. ” a completat deputatul Cristi Romanescu.
Președintele PNL Buzău a comentat și demersul unor primari, printre care și trei ai PNL de a semna o scrisoare de susținere a fostului prefect Carmen Ichim. Demersul a fost inițiat chiar de un primar al PNL, cel de la Puiești, Florin Leaua. Cristi Romanescu a explicat că cei trei primari liberali nu au informat partidul în legătură cu gestul lor. ”De multe ori, atitudinea pe care o au primarii față de partidul care i-a sprijinit se schimbă după ce ei se instalează în posturi și ei consideră că au mai puține lucruri pe care ar trebui să le facă în legătură cu partidul. Dacă vă uitați și dumneavoastră, rezultatele pe care le-au avut acești trei primari, la europarlamentare, dar și la prezidențiale, nu arată că ei au fost conectați 100% la PNL…Eu mi-aș fi dorit să obțină un scor mult mai bun decât au obținut și eu consider că e foarte greu să îmi explice un primar PNL care are și viceprimar și consilieri de partea sa, ce a putut să se întâmple acolo.” Liderul PNL a adăugat că gestul celor trei primari va fi pus în discuția Biroului Politic Județean al PNL Buzău, dar a subliniat că nu vor exista sancțiuni. Între timp, vineri are loc o nouă ședință de Guvern în care s-ar putea analiza numirea unui prefect la Buzău.



Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU