01 [NOV 19] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 01 noiembrie 2019

Cât speră să obțină PSD la alegerile prezidențiale

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
0 voturi 2143 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Și la Buzău, social democrații sunt în plină campanie electorală. Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, iau la pas străzile orașelor dar și fiecare comună din județ pentru a sta de vorbă cu alegătorii și a le transmite programul candidatului PSD la funcția de președinte, Viorica Dăncilă. Iar toate acțiunile derulate până acum și răspunsul primit de la electorat îi determină pe social democrații din Buzău să fie extrem de optimiști. Ținta PSD Buzău este un scor de peste 40 la sută la alegerile prezidențiale.
”Nu avem țintă. Vrem să fim locul unu. Cred că vom avea un scor cu 4 în față. Deci, cred că vom avea peste 40 la sută pe județul Buzău”, a declarat vineri într-o conferință de presă senatorul PSD de Buzău, Lucian Romașcanu.
Până la alegerile de duminică, însă, social democrații au atenția îndreptată și spre Parlament, acolo unde luni, premierul desemnat , Ludovic Orban, se va prezenta pentru votul de învestitură. Parlamentarii PSD au anunțat că nu vor lua parte la ședința de Plen. Deputații și senatorii PSD nu vor fi prezenți în sală la votul de învestitură al Guvernului și mai mult, sunt convinși că luni, Cabinetul Orban nu va trece de votul Parlamentului.
”Decizia PSD e de a nu participa pentru a se face cvorumul de ședință. Înțeleg că există decizii similare din partea Pro România, a existat o poziție exprimată public de un senator UDMR care ne face să credem că e posibil să nu se prezinte la votul de luni. Suntem convinși că la prima încercare de trecere, Guvernul Orban nu va avea succes ”, a declarat senatorul PSD de Buzău, Lucian Romașcanu.
Votul pentru învestirea Guvernului Orban este programat  luni, de la ora 14:00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.




Etichete: alegerile |  obțină |  prezidențiale |  speră
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU