15 [IUL 19] ACTUALITATE Buzau
Luni, 15 iulie 2019

Când ar putea începe lucrările pentru reabilitarea fostului spital Bratianu

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 1205 vizualizari 0 comentarii

Demult anunțate și întârziate, lucrările la fostul spital Brătianu, o clădire de referință a Buzăului, ar putea începe în sfârșit luna viitoare.
Problemele care au întârziat startul lucrărilor au fost remediate astfel că la finele acestei luni s-ar putea da ordinul de începere a lucrărilor.
„De foartă multă vreme, am semnat Brătianu. S-a terminat și cu proiectarea și acolo a durat puțin pentru că este o lucrare complexă, care e supervizată de Ministerul Culturii pentru că acea clădire este monument istoric. S-au terminat verificările pentru că au apărut și acolo date noi, diferențe la manopere din cauza indemnizației, plus alte lucruri care au apărut și trebuiau puse la punct.”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Modificările intervenite la proiect vor fi supuse avizării de către consilierii județeni într-o ședință la finele acestei luni.
„Noi în ședința următoare de Consiliu Județean avizăm aceste lucruri, iar dacă pe 25, sigur pe 25 iulie va avea loc ședința de Consiliu Județean, a doua zi este vineri, voi semna ordinul de începere a lucrărilor efective la Brătianu. De ce am întârziat? Pentru că trebuia să parcurgem toți pașii legali. Altfel riscăm să ne grăbim și intrăm în alte povești, eu nu vreau să dau niciun fel de exemplu aici că nu este treaba mea. Treaba mea este, cât mai am mandat, unsprezece luni de aici încolo, nici personalul Consiliului Județean să-l pun într-o oarecare dificultate, nici eu n-aș vrea, dacă tot nu am avut până acum, să am vreo dificultate.”, a mai spus Petre Emanoil Neagu.

La finalul lucrărilor, clădirea în care a funcționat spitalul Brătianu, o clădire cu valoare de patrimoniu, va primi destinația de centru muzeal.  În zonă vor fi amenajate și o grădină publică, o fântână arteziană  și băncuțe unde buzoienii se vor putea relaxa.
Investiția se ridică la aproape 4 milioane de euro din bugetul de investiții al Uniunii Europene, prin Programul operational regional 2014-2020.
 

Etichete: începe |  Bratianu |  fostului |  lucrările |  pentru |  putea |  reabilitarea |  spital
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

23 aug 2019 [08:19]  MONDEN BUZAU

La mulți ani, Fuego!

252 vizualizari Citeste tot
22 aug 2019 [16:19]  ACTUALITATE BUZAU

VIDEO Primele imagini cu criminalul de la Săpoca

1836 vizualizari Citeste tot
21 aug 2019 [14:43]  ACTUALITATE BUZAU

Cutremur cu epicentrul lângă Nehoiu

292 vizualizari Citeste tot
21 aug 2019 [12:08]  ACTUALITATE BUZAU

Căldură mare! ANM a dat informare

377 vizualizari Citeste tot
20 aug 2019 [12:59]  MONDEN BUZAU

Sărbătoare în trupa Amadeus

402 vizualizari Citeste tot
20 aug 2019 [12:13]  ACTUALITATE BUZAU

(VIDEO)Dan Barna, în vizită în orașul Buzău

378 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU