16 [IUL 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 16 iulie 2019

Când ar putea fi reluate lucrările la Blocul operator al Spitalului Județean

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
1 vot 1409 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro
Blocul operator din Spitalul Județean Buzău, un proiect de durată


August 2019 ar fi trebuit să fie momentul tăierii panglicii la cea mai mare investiție din Spitalul Județean Buzău. Din păcate, cu puțin noroc, va fi doar momentul în care vor fi reluate lucrările sistate încă din luna martie. Este vorba despre reabilitarea blocului operator și a cabinetelor din ambulatoriu care, potrivit documentelor, a început la finalul lunii august 2018 și ar fi trebuit încheiate 12 luni mai târziu. O serie de modificări legislative dar și neînțelegeri financiare între constructor și finanțatorul proiectului, respectiv Consiliul Județean Buzău, au făcut ca întregul proiect să fie oprit aproape cinci luni. Totuși, există promisiuni din partea oficialilor județului că în maximum două săptămâni muncitorii ar putea relua lucrul la Spitalul Județean Buzău.

Pe 14 august 2018 constructorul primea undă verde să înceapă reabilitarea Blocului operator și a cabinetelor medicale din policlinica Spitalului Județean Buzău.  A fost un moment de maximă bucurie, mai ales că trecuseră deja aproape șapte ani în care s-au făcut schițe, s-au scris proiecte și s-au derulat licitații. Firma care câștigase acest drept, prin licitație, promisese, conform contractului semnat că în 12 luni de la primirea amplasamentului va finaliza întreaga lucrare. Din păcate, de la ce scrie pe hârtie și până la ce s-a întâmplat în realitate este cale lungă.
Mai exact, lucrările nu au durat decât câteva luni, pentru că în martie anul acesta au fost sistate. Motivul - o serie de modificări legislative în urma cărora se impunea semnarea unor acte adiționale la contractul inițial dar și o serie de neînțelegeri financiare între constructor și Consiliul Județean Buzău, care a alocat cei 3,5 milioane de euro pentru modernizările anunțate.
”Între timp, legislația s-a modificat, nu este nimeni vinovat că s-a modificat, e vorba de salariul minim în construcții, se fac actele adiționale și practic într-o săptămână se ia o decizie. Eu, personal, nu voi semna niciodată  nici un act sau vreun act adițional la nici o presiune de  la nimeni, până nu sunt verificate de Direcția Tehnică, cerem verificare și de la ministerele de resort”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele CJ  Buzău.
Toate aceste probleme nu s-au putut rezolva imediat astfel încât proiectul să-și urmeze cursul și să fie respectat termenul de finalizare, așa că acum în august, când trebuia tăiată panglica, abia  dacă se vor putea relua lucrările.
Aceste probleme nu sunt singulare, de altfel, și sunt reclamate de autoritățile din întreaga țară, lucrările pe mai multe șantiere fiind sistate din aceleași motive.
După ce vor fi încheiate lucrările, Blocul operator va beneficia și de dotări de ultimă generație, însă acestea sunt prevăzute a fi cumpărate cu bani europeni. Proiectul are o valoare de 2,5 milioane de euro.
Reabilitarea blocului operator și a cabinetelor medicale din ambulatoriu reprezintă o investiție așteaptă de mulți ani atât de medici care au nevoie de condiții moderne de lucru pentru a salva vieți cât și de bolnavii veniți să se trateze în condiții sigure.



Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU