06 [DEC 19] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 06 decembrie 2019

Autoritățile de sănătate publică vor să regândească planul de vaccinare pentru iarna viitoare

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 2611 vizualizari 0 comentarii

Autoritățile de sănătate publică din Buzău vor să regândească planul de vaccinare pentru sezonul rece următor. Dacă în anii trecuți, oamenii erau reticenți, de data aceasta au înțeles că prevenția e mama sănătății. Așa că medicii au făcut vaccinuri pe bandă rulantă, atât adulților, cât și copiilor. O veste bună este reacția pozitivă a părinților, care au conștientizat că e important ca copiii lor să fie protejați de gripă.


Numărul persoanelor care au ales să se vaccineze de când a început sezonul rece a crescut considerabil față de anii anteriori. Cererea este foarte mare, atât în rândul adulților, cât mai ales a copiilor. Părinții au fost cei care au apelat inclusiv la vaccinuri cumpărate din farmacii pentru a ține gripa departe de cei mici. O situație nemaintâlnită până anul acesta, dar care îi determină pe medicii epidemiologi să regândească planul de vaccinare pentru următorul sezon rece. Anul viitor, spun medicii,  ar putea solicita Ministerului Sănătății mai multe doze de vaccin antigripal pentru imunizarea bolnavilor cu risc.
”Anul acesta a fost un început, un bun început, în care oamenii au înțeles importanța vaccinării antigripale. Cererea a fost foarte mare, atât la medicii de familie, cât și în farmacii. Cred că acest început va constitui un punct de plecare în programarea și planificarea celorlalte achiziții de vaccin antigripal în anii următori”, a declarat medicul epidemiolog Carmen Scîntei de la DSP Buzău.

Anul acesta, numărul celor care s-au vaccinat la medicul de familie cu dozele primite de la stat sau cu vaccinul cumpărat din farmacii pe propria cheltuială a crescut considerabil, față de anii trecuți. Având în vedere cererea mare a buzoienilor care vor să se imunizeze împotriva gripei, specialiștii de sănătate publică spun că s-ar putea crea premiza unei ierni liniștite, fără complicații date de virusul gripal.
”E îmbucurător că foarte mulți copii au fost vaccinați de medici cu vaccinuri cumpărate în sistem propriu. Pe lângă cele pe care le avem noi de la Ministerul Sănătății, sunt foarte mulți care și-au achiziționat în sistem propriu, din farmacii. Asta înseamnă că în final o să avem o acoperire vaccinală foarte bună pe gripă. Dinamica infecțiilor respiratorii ne îndreptățeste să fim destul de liniști în ce privește riscul apariției unor evenimente”, a mai spus dr. Carmen Scântei.

 Buzăul a primit până acum circa 26 de mii de doze de vaccin antigripal, seruri împărțite medicilor de familie pentru imunizarea bolnavilor cronic, spitalelor pentru vaccinarea personalului medic, dar și instituțiilor de ocrotire socială, acolo unde trebuie imunizați bătrânii și copiii. În afara acestor doze, Buzăul a primit zilele trecute 240 de doze de vaccin pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani. Cu aceste vaccinuri care trebuie administrate  în două doze vor fi imunizați 120 de copii, prioritari fiind micuții instituționalizați și cei cu afecțiuni care se pot agrava în cazul contractării virusului gripal.



Etichete: Autoritățile |  iarna |  pentru |  planul |  publică |  regândeascvă |  sănătate |  vaccinare |  viitoare
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU