Curs valutar:
4.7315
4.2103
20 iulie 2019 Ultimul update: 13:54
25 [IUN 19] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 25 iunie 2019

Autoritățile cer bani din fondul de interventie al Guvernului pentru podurile Marghiloman și Metalurgica

Cristina Sterian alte articole de Cristina Sterian
0 voturi 1096 vizualizari 0 comentarii

 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Buzău, convocat marți de prefectul Carmen Ichim, a aprobat proiectul de hotărâre prin care se solicită Guvernului suma de 7,587 de milioane de lei pentru reabilitarea podului Marghiloman și a podului Metalurgica, aflat într-o stare critică.
Proiectul prin care autoritățile județene cer suma de peste 7, 5 milioane de lei din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului pentru județul Buzău a fost aprobat, astfel că pasul următor este ca Executivul să  promoveze și să aprobe o hotărâre în acest sens, cel mai probabil la ședința de săptămâna aceasta.
”Fără acești bani  nu vom efectua aceste lucrări niciodată sau le vom efectua foarte, foarte greu și cu o perioadă de timp îndelungată, 10-12 ani, cine știe, pentru că nu sunt fonduri suficiente ”  a declarat prefectul Carmen Ichim, în ședința CJSU.
Primarul Buzăului, Constantin Toma, speră ca odată realizați pașii birocratici, lucrările la podul Marghiloman, a cărui balustradă s-a prăbușit săptămâna trecută, să fie demarate în circa 2 săptămâni.
De asemenea, edilul șef al Buzăului spune că lucrări urgente trebuie realizate și la podul Metalurgica, obiectiv care se află într-o stare critică, cu probleme inclusiv la structură.

Pe de altă parte, la ședința de marți dimineață, prefectul de Buzău a înaintat cu totul și cu totul alt termen pentru începerea lucrărilor de reabilitare a podurilor degradate: ”Pana la sfârsitul anului, cel mult, încep lucrările adică în septembrie, octombrie, pot demara dacă avem și un proiect. Dacă lucrăm în regim de urgență orice se poate, pentru că faza de proiectare cu faza de execuție pot începe amândouă odată. ”
 




Etichete: Buzau |  CJSU |  Constantin Toma  |  Marghiloman |  podul
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

18 iul 2019 [14:29]  ACTUALITATE BUZAU

An atipic în agricultura buzoiană

312 vizualizari Citeste tot
18 iul 2019 [10:31]  ACTUALITATE BUZAU

Locuri de joacă închise de OPC

300 vizualizari Citeste tot
Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU