30 [SEP 19] ACTUALITATE Buzau
Luni, 30 septembrie 2019

Apa și canalizarea se scumpesc an de an până în 2025. Iată procentele

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
2 voturi 1970 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Una caldă, una rece! Compania de Apă din Buzău va primi aproximativ  290 de milioane de euro, finanțare europeană, pentru investiții în serviciile de apă canal, dar va trebui să majoreze în continuare tarifele celor două servicii. Obligație asumată luni  de consilierii locali municipali din Buzău care au votat graficul de creștere a tarifelor până în 2025.
Tarifele practicate de operatorul de apă din județul Buzău vor fi majorate chiar de anul viitor, creștere motivată prin startul unui mare proiect ce vizează serviciile de apă și canalizare. Este vorba despre un proiect care prevede înlocuirea tuturor conductelor învechite și multe altele, astfel încât Compania de Apă să poată oferi buzoienilor servicii de calitate. Proiectul  va fi realizat, cu fonduri europene și o cofinanțare de 6 %. Însă, costurile se vor resimți pe factura de apă și canalizare. De anul viitor, tarifele vor fi majorate în mai multe etape.
”Vom avea creșteri la apă din anul 2020 până în 2025. Astfel în 2020 vom avea o  creștere de 6 la sută, în 2021-  0, 5, la sută, 2022- 13. 2 la sută , 2023-9 la suta, 24-6, 5 la sută, 2025-3. 1 la sută. In ce priveste canalizarea în 2020 majorarea  e de 30 la suta, în 2021-10 la sută -  2022-,19. 6,  2023-0. 5 la sută, 2024-0. 75 la sută în  2025  de 2. 7 la suta”, a declarat directorul Companiei de Apă Buzău, Simona Săvulescu. 
Directorul operatorului de Apă din Buzău consideră că noile tarife nu vor fi usturătoare, ci vor putea fi suportate de populație: ”La nivel de România, se consideră că tarifele la apă plus canal nu trebuie să depăsească 2. 5 la sută din  venitul mediu al unei gospodării. Nici în prezent și nici după implementarea acestor investiții, gradul de suportabilitate nu va fi atins pentru că se va situa  undeva sub 1. 8 la sută, deci, se situeaza si acum tot la acest nivel, iar după  realizarea acestor cresteri de tarif, pentru că și veniturile se preconizează că vor crește,  se va menține la 1. 8 la suta, față de 2. 5 la sută cat e maxima admisibilă”, a mai spus Săvulescu.  
Tarifele actuale situează Compania de Apă pe locul 16 între județele României. De amintit că sumele plătite de populația municipiului Buzău au constituit motivul unor ample dezbateri publice și a unui scandal uriaș în care conducerea Primăriei Buzău a reproșat fostei conduceri a Companiei de Apă că nu reușește să facă investiții fără să crească facturile.
La aproape un an distanță după ce scandalul a condus la demiterea fostului director al Companiei, Ionel Tescaru, a fost demis, a venit momentul ca oficialii companiei să admită că nu pot face investiții fără să crească tarifele serviciilor.
” Strategia tarifară era normală,  e o cerință, se fac investiții, urmează analiza ca la orice mare proiect de mare anvergură, se face o analiză a costurilor ce sunt implicate în realizarea investițiilor si normal această analiză determină un preț. Era normal, pentru mine nu e surpriză creșterea tarifelor, trebuia să se întâmple”, a spus Tescaru.



Etichete: canalizarea |  procentele |  scumpesc
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 2   -2

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU