31 [OCT 19] ACTUALITATE Buzau
Joi, 31 octombrie 2019

A doua zi fără căldură. Primăria și 3 școli din oraș, afectate de o avarie majoră

Elena Petre alte articole de Elena Petre
1 vot 2450 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro


De două zile, trei școli din municipiul Buzău dar și Primăria nu au căldură. Avarii majore au apărut la rețeaua de distribuție a agentului termic, avarii la identificarea și remedierea cărora se lucrează încă.  
Dimineață, conducerea Regiei Autonome Municipale anunța că a fost găsită problema care a lăsat în frig elevii din 3 unități de învățământ dar și funcționarii din Palatul Comunal. Însă, s-a dovedit că șirul avariilor este mult mai lung. Avaria descoperită încă de aseară nu a fost singulară așa că deși prima problemă a fost rezolvată, căldura tot nu a putut fi furnizată în școlile respective.
” S-a găsit una din avarii, acum se caută altele, una sau doua  sau câte or fi pentru că nu se știe cât sunt. În centru nu s-au înlocuit rețetele periferice niciodată. Dimineață s-a luat acel echipament, acel utilaj  de detectare pierderi apă cu care  sper să fie identificate cât mai repede avariile astfel încât cele trei școli să aibă căldură cât mai repede”, a declarat primarul Buzăului, Constantin Toma.
Între timp, se lucrează intens pentru montarea de centrale termice proprii în unitățile de învățământ din municipiul Buzău, centrale care să asigure căldura iarna aceasta în sălile de clasă și astfel de situații, precum cea înregistrată zilele acestea, să fie evitată.

Reamintim, de miercuri, în școala numărul 5, Liceul de Arte și Liceul Economic din Buzău, dar și în Primărie, caloriferele nu se mai încălzesc  din cauza unor avarii. Defecțiunile sunt greu de depistat și de remediat, așa că nu se știe exact când va putea fi furnizată din nou căldura în școlile respective și în sediul primăriei. În plus, astfel de avarii pot oricând apărea în condițiile în care  rețeaua de distribuție a agentului termic în Buzău este învechită iar conductele pot ceda oricând, chiar și în plină iarnă. Cu risc mai mare de apariție a avariilor în rețeaua de distribuție a căldurii este zona centrală, unde conductele sunt vechi de zeci de ani și pot ceda oricând.



Etichete: afectate |  avarie |  căldură |  școli |  majoră |  Primăria
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU