09 [AUG 13] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 09 august 2013

82 de maşini fantomă

Mirela Dumitru alte articole de Mirela Dumitru
0 voturi 1180 vizualizari 0 comentarii mireladumitru@sansanews.ro

Desant al poliţiştilor, reprezentanţilor Registrului Auto Român, ai Departamentului Supraveghere Piaţă şi ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Buzău la 5 societăţi comerciale şi două ateliere de dezmembrări auto din judeţ. 

Verificările au scos la lumină 82 de maşini aflate în diferite stadii de dezmembrare pentru care nu s-au găsit documente de provenienţă şi s-au confiscat 50.000 de lei. 

Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor cercetează trei administratori de societăţi comerciale, cu vârste între 34 şi 44 de ani, şi alte două persoane, în vârstă de 35 şi respectiv 36 de ani – persoane fizice neautorizate, suspectate că, în perioada ianuarie - iulie ar fi cumpărat din ţară şi din străinătate autovehicule. Mai apoi maşinile erau dezmembrate în ateliere, iar subansamblurile şi piesele auto obţinute, erau vîndute la diverse persoane fizice sau expediate prin firme de curierat, în urma unor anunţuri postate pe internet, fără ca veniturile obţinute să fi fost evidenţiate şi fără a se fi achitat obligaţiile către bugetul statului. 

Prin această metodă statul a fost prejudiciat numai în lunile iunie şi iulie cu aproximativ 120.000 lei.


Etichete: acte |  auto |  autovehicule |  dezmembrari |  documente |  masini |  piese |  provenienta |  politie
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU